“Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!” e o sintagmă foarte cunoscută nu doar în sport ci şi în viaţa de zi cu zi. Am încercat în ultimii ani să evidenţiez performanțele sportivilor ocnamureşeni iar astăzi doresc să fac o reparaţie morală faţă de cel mai titrat dintre ei.

O merită pentru că a făcut „ceva” recunoscut, ceva care a rămas, ceva care nu trebuie uitat, ceva care trebuie dat de exemplu. Iar copiii care vor face primii paşi în sport trebuie să-l regăsească acolo ca pe cel mai mare performer, pentru a aspira la gloria și succesele lui!

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La sfârșitul lunii mai, când am participat la festivitatea de absolvire a elevilor din clasa a XII a, de la Liceul Teoretic Petru Maior, printre absolvenți l-am zărit și pe el și de atunci mă încearcă un profund sentiment de regret, pentru faptul de a nu-l include și pe el intre sportivii premiați. Ar fi meritat cu prisosinţă acest lucru dar, din păcate, personal nu-l cunoşteam și nici nu prea am avut tangenţă cu el (cel mai probabil datorită sportului practicat).

Să fii multiplu campion mondial, campion european şi campion național nu este la îndemâna multor sportivi. Au fost rezultate excepționale obținute şi pentru care merită întreaga noastră apreciere.

Am încercat să-l caut imediat după festivitate dar din păcate intrase deja în clasă și nu am mai vrut să-l deranjez în acea zi specială pentru el.

A fi recunoscător nu înseamnă doar a spune MULŢUMESC, înseamnă mult mai mult. Nu este vorba doar de bune maniere sau bun simţ, este vorba despre ceva ce majoritatea ar trebui să acorde, când vorbim despre asemenea performante. Este vorba despre RESPECT.


RESPECT, Eduard Osz!


Chapeau Bas!

articol scris de Marius Stîncel

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.