Lenin jucând șah în Insula Capri

Învingătorul ediţiei de anul trecut a Openului Internaţional al României de la Alba Iulia a turat la maxim motoarele înainte de revenirea în Cetatea Marii Uniri. Cel mai titrat jucător activ din România, multiplu campion national şi câştigător a numeroase concursuri internaţionale, Andrei Istrățescu şi-a trecut duminică în palmares un nou succes de prestigiu: victoria în Openul Internaţional al Insulei Capri.

Fostă reşedinţă imperială romană, insula Capri a atras de-a lungul timpului numeroşi vizitatori, fiind una dintre destinaţiile preferate ale aristocraţiei italiene, britanice şi franceze. Mai puţin cunoscut este faptul că printre vizitatorii faimoşi ai insulei s-a aflat şi Vladimir Ilici Lenin, care a petrecut două perioade la Capri între 1908 şi 1910. Şi cum liderul revoluţiei din octombrie 1917 era un mare pasionat al şahului, fapt care a contribuit ulterior decisiv la popularizarea acestui joc în UniuneaSovietică, organizatorii turneului italian au decis să numească trofeul Vladimir Ilici Lenin cupa acordată învingătorului Openului Internaţional al insulei Capri.

Oferte echipament Joma pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Dacă anul trecut Andrei Istrătescu s-a clasat pe locul 3 la Capri, trebuind să se mulţumească cu un trofeu purtând numele unui avocat local, anul acesta marele maestru român a dat lovitura, aducându-l pe “tovarăşul Lenin” în România, la capătul unui turneu în care a acumulat 5,5 puncte din 7 partide, devansându-i pe marii maeştri internaţionali Sergey Tiviakov (Olanda), Yuri Kuzubov (Ucraina) şi Mihail Marin (România), ultimul fiind de asemenea unul dintre participanţii de marcă ai turneului international de săptămâna viitoare de la Alba Iulia.

Victoria în turneul italian i-a dat şi mai multă încredere lui Andrei Istrăţescu înainte de Openul Internaţional de Şah “România 100”, care începe luni după amiază la Hotelul Transilvania. “Vin la Alba Iulia pentru a câştigaturneul!”, le transmite adversarilor săi marele maestru internaţional român, care este hotărât să câştige această ediţie simbolică a turneului, dedicat în acest an Centenarului Marii Uniri.

sursa: Marius Ceteraș

Catalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.