Lotul vicecampioanei Ligii a IV-a Voința Stremț s-a reunit vineri seară, începând astfel pregătirile pentru noua stagiune competițională.

La primul antrenament al verii, sub comanda antrenorului Ioan Marcu, s-au prezentat 18 jucători, dintr-un efectiv total de 22.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La reunire, alături de jucătorii mai vechi, au fost prezenți și nume noi jucători, aflați în prezent în probe cu vicecampioana.

Patru jucători au fost învoiți din motive personale de către membrii staff-ului tehnic.

Printre glume despre fotbal și bancuri pe teme de vacanță, primarul comunei Stremț, Traian Ştefan Popa, directorul executiv al clubului, Neluțu Budin şi președintele asociației, Claudiu Câmpean e-au trasat jucătorilor și câteva directive foarte serioase în ceea ce privește startul noului sezon, le-au transmis ce pretenții au de la ei, dar le-au și comunicat programul aproximativ pe care fotbaliștii îl vor avea în perioada următoare.

“Ne-am reunit în seara asta în vederea pregătirii noului sezon. Dăm cum se spune startul pregătirilor, vom stabili în zilele următoare și calendarul meciurilor amicale. Obiectivele noastre acum sunt câștigarea Supercupei AJF Alba la fotbal și calificarea în etapa următoare a Cupei României, faza națională”, a declarat Neluțu Budin, directorul executiv al Voinței Stremț.

Fotbaliștii Voinței vor efectua în zilele următoare vizita medicală,iar de marți aceștia vor intra într-un stagiu de pregătire centralizat pe plan local.

După o săptămână de pregătire pentru reacomodare la efort, echipa va reintra în “febra” antrenamentelor serioase și a partidelor de verificare.

articol scris de Sorin Giurcă

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.