Meseria de părinte este cea mai grea, dar și cea mai frumoasă. Chiar dacă este un job greu, meseria de părinte are și cea mai valoroasă plată: zâmbetele copilului, momentele de fericire și, când vorbim de un sportiv, performanțele lui.
Duminică 15 iunie, pentru Mari şi Rareş Damian, a fost o zi specială – mezina familiei Teodora le-a răsplătit pe deplin eforturile făcute in ultimii 10 ani. La festivitatea de premiere a turneului final de handbal junioare 4 de la Râmnicu Vâlcea, Teo a fost declarată cel mai bun inter stânga al turneului final și golgheterul competiției. Personal, cred că ea a fost şi cea mai buna jucătoare aflată la acest turneu, dar, din păcate, când echipa ta nu se clasează pe podium este foarte greu să primeşti acest trofeu.
Teo s-a îndrăgostit iremediabil de handbal de la vârsta de 3 ani, fiind mai tot timpul cu mingea de handbal în mână și strigând mereu numele idolului ei – Cristina Neagu! Născută în decembrie 2006, a început să joace handbal mai întâi la Ocna Mureş, cu fosta mare jucătoare Ana Maria Grozav, a trecut apoi la echipa din Luduş și de doi ani evoluează la actuala ei echipă, Pegasus Targu Mures.
Acum două săptămâni Teo a fost prezentă şi la turneul final al junioarelor 3 (2004-2005), unde a obţinut un meritoriu loc 4 cu echipa din Târgu Mureş. E mult? E puțin? Cred că este enorm ceea ce Teodora a realizat până acum!
Să mergi zilnic la antrenament 120 de kilometri, cu teme făcute in mașină, cu weekend-uri ocupate cu meciuri și deplasări și să te numeri şi printre elevii buni ai clasei tale (media ei în acest an şcolar a fost 9,59) ne spune mult despre ea – că face lucrurile foarte serios și că performează atât in sport cât și la școală.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sunt convins că viitorul Teodorei va fi unul pe măsura talentului și al muncii depuse și că foarte curând și în handbal, ca și în karate, atletism, fotbal sau volei, ocnamureşenii vor avea un nou motiv de mândrie.
Pentru că așa cum zicea celebrul baschetbalist Magic Johnson, “toţi copiii au nevoie de un pic de ajutor, un pic de speranta şi de cineva care să creadă in ei”. Iar părinții ei au crezut, cred și vor crede în ea!
Respect Mari și Rareş Damian!
Felicitari Teo! Suntem mândri de tine!
Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.