Cugirul este oraşul care l-a dat pe Bogdan Borza în tenis, cugireanul, campion naţional la juniori, jucând şi într-o reclamă alături de Roger Federer, şi se pregăteşte să „arunce” un alt nume pe piaţa tenisului românesc.

Lucian Codea are 11 ani, se antrenează trei ore pe zi, şi a câştigat peste 80% din cele aproximativ 100 de turnee naţionale şi internaţionale la care a participat până acum.

Oferte echipament JomaOferte Joma

„Cel mai drag dintre ele îmi este cel de la Curtea de Argeş, dar cel de la Alba Iulia l-am câştigat de şapte ori până acum”, spune, pentru AbSport.ro, elevul antrenorului Gheorghe Hîrceagă. Lucian a plecat cu trofeul cel mare şi de la un turneu din Suedia, iar în România aproape că nu are adversar la categoria 10 ani, acolo unde a participat la aproximativ 70 de turnee. Are şi 30 de competiţii la categoria 12 ani, obiectivul său personal nefiind deloc unul modest pe viitor.

„Vreau să câştig toate cele patru turnee de Grand Slam. Idolul meu este Rafael Nadal, pentru că îmi place foarte mult cum joacă pe zgură. Secretul rezultatelor mele este munca. Mă antrenez o oră dimineaţa şi două ore după-amiaza, iar anul trecut am participat chiar şi la patru turnee într-o lună. Am ales tenisul pentru că e un sport foarte elegant. Fotbalul nu-mi place, pentru că acolo te accidentezi foarte uşor”, a mai spus Lucian Codea, cel care practică tenisul de la vârsta de 5 ani.

Partenerul acestuia de antrenament, cel puţin în vacanţa de vară, este David Orbulescu. Originar din Bucureşti, micul tenismen, „rivalul” lui Lucian în competiţiile din România recunoaşte că a câştigat cam 70% din turneele la care a participat, dar spune şi cine câştigă un meci direct între ei. „Lucian este mai bun. Eu fac şi baschet însă, cam o oră şi jumătate pe zi, iar la tenis îmi place foarte mult să joc pe iarbă. Federer e idolul meu şi sper să ajung să câştig Wimbledonul”, este sincer David.

De altfel, cei doi jucători sunt parteneri şi în turneele de dublu, Codea şi Orbulescu făcând pereche, chiar în această săptămână, la Trofeul „Victor Hănescu”, o competiţie ce se desfăşoară la Curtea de Argeş. Mai jos puteţi vedea câteva fotografii cu Lucian Codea şi David Orbulescu făcute la un antrenament desfăşurat la Cugir, săptămâna trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here