CSM Volei Alba Blaj va conta și în sezonul viitor, pentru poziția centru, pe serviciile jucătoarelor Nadja Ninkovic și Maja Aleksic, ambele din Serbia. Lor li se alătură Noemi Oiwoh (Austria) și Ștefania Cheluță, una dintre cele mai promițătoare speranțe ale voleiului românesc.

Nadja Ninkovic (1,93 m) este o fostă componentă a naționalei Serbiei, născută în data de 1 noiembrie 1991, la Belgrad și se va afla la al treilea sezon în tricoul Volei Alba Blaj. Cu echipa din Blaj a cucerit de fiecare dată campionatul României (2017 și 2019) și Cupa României (2017 și 2019), iar în acest an a disputat, alături de clubul blăjean, finala Cupei CEV. Nadja Ninkovic a mai evoluat la echipele Steaua Roşie Belgrad (Serbia), Voléro Zürich (Elveția), Il Bistone Florenţa (Italia) şi Vôlei Nestlé (Brazilia). Este campioană europeană (2011) cu naţionala Serbiei, de trei ori campioană şi câştigătoare a Cupei în Serbia, campioană şi dublă câştigătoare a Cupei Elveţiei, câştigătoare a Ligii Europene în 2009, când a fost declarată cel mai bun „centru” al competiţiei. A mai obținut o medalie de bronz cu naţionala Serbiei la FIVB World Grand Prix 2013 şi o medalie de bronz cu Voléro Zürich la Campionatul Mondial al Cluburilor 2015.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Maja Aleksic (1,88 m) s-a născut la data de 6 iunie 1997, la Uzice (Serbia) și este campioană mondială cu naționala Serbiei, titlu cucerit în 2018, la turneul găzduit de Japonia. În prezent, Maja Aleksic se află la naționala Serbiei, care se pregătește pentru turneul final al Campionatului European de volei feminin, ce se va desfășura, în perioada 23 august – 8 septembrie 2019. Sosită la Blaj la începutul sezonului trecut, Maja Aleksic a câștigat cu echipa noastră campionatul și Cupa României, fiind finalistă a Cupei CEV cu formația pregătită de Darko Zakoc. La nivel de club, tânăra voleibalistă din Serbia a mai jucat la Vizura Belgrad, echipă cu care a câștigat campionatul în Serbia și cu care a participat în Liga Campionilor.

Noemi Laureen Oiwoh (1,90 m) s-a născut la data de 28 mai 2001 și este o tânără componentă a echipei naționale de senioare a Austriei. În vârstă de doar 18 ani, Noemi Oiwoh a ales să-și continue cariera la CSM Volei Alba Blaj, echipa campioană a României reprezentând prima ei experiență în afara Austriei. Noemi Oiwoh a mai jucat doar la ATSC Kelag Wildcats Klagenfurt. Deoarece Austria nu este calificată la turneul final al Campionatului European, Noemi Oiwoh va începe pregătirile cu CSM Volei Alba Blaj încă de săptămâna viitoare.

Denisa Ștefania Cheluță (1,87 m), născută la data de 6 aprilie 2004, este una dintre cele mai promițătoare tinere voleibaliste din România. La numai 15 ani este componentă de bază a naționalei sub 16 ani, cu care a participat în această vară la turneul final al Campionatului European rezervat acestei categorii de vârstă. Ștefania Cheluță vine la Blaj de la ASC Juvenil Volei Brașov, clubul din Blaj continuând politica de a atrage și de a promova voleibaliste tinere și talentate din voleiul feminin.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.