facebook: Volei Alba Blaj

CSM Volei Alba Blaj a învins, duminică, în deplasare, în minimum de seturi pe Dinamo Bucureşti într-un meci din Divizia A1 de volei feminin.

Vicecampioana Europei s-a impus pe seturi cu 25-13, 25-18 şi 25-11 în 57 de minute.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În partida din Sala Dinamo, cele mai multe puncte au fost realizate de Katerina Zhidkova (13), voleibalista azeră fiind urmată, în această statistică, de Ramona Rus și Mariya Karakasheva, ambele cu câte 11 puncte. Maja Aleksic a dominat statistica la blocaj, cu 5 puncte realizate prin acest procedeu, în timp ce ridicătoarea Aleksandra Cirovic a reușit 4 puncte din serviciu, într-un meci în care Darko Zakoc a odihnit majoritatea jucătoarelor de bază, Nadja Ninković și căpitanul Nneka Onyejekwe evoluând câte un set și jumătate.

CSM Volei Alba Blaj (antrenor Darko Zakoc): Aleksandra Cirovic 5p. (4 ași) – Ramona Rus 11p. (3 ași, 1 blocaj), Maja Aleksic 9p. (5 blocaje), Katerina Zhidkova 13p. (2 ași, 1 blocaj), Mariya Karakasheva 11p., Nadja Ninkovic 6p. (2 blocaje) – Viktoriya Delros (libero). Au mai jucat: Nneka Onyejekwe 6p. (2 blocaje) și Sorina Miclăuș.

Pentru CSM Volei Alba Blaj urmează o săptămână infernală, cu două derby-uri, cu CSM Târgovişte – în deplasare (marţi) şi cu CSM Bucureşti – acasă (sâmbătă).

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.