ana 2Atleta din Alba Iulia, Ana Rodean va participă duminică, dis de dimineață la Campionatul Național de Maraton, respectiv Maratonul Internațional București 2015. Ana Rodea este recunocută pentru bifarea distanțelor lungi, fiind unul dintre cele mai bune produse la marș ale Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia.

Sportiva se află la a 3-a participare, cel mai bun loc obținându-l în anul 2012, locul al 3-lea la CN de Marș. Aceasta va alega în proba de maraton, care măsoară 42, 195 de kilometri și practic va străbate întreaga capitală.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Atleta va alerga sub egidele cluburilor Unirea din Alba Iulia și Clubul SPortiv Municipal din Cluj-Napoca.

”M-am pregătit intens pentru acest concurs și primul meu obiectiv este să închei cursa, apoi să obțin o clasare cât mai bună. Este o concurență foarte mare la această competiție, care participă atleți profesioniști de pe întreg mapamondul”, a precizat atleta Ana Rodean.

În acest an sunt așteptați să participe foarte multe persoane, la fel ca la cursa precedentă, cea din 2014, când au luat startul în competiție peste 8.000 de participanți.

Cele mai bune locuri 5 la Maratonul Internațional București vor fi premiate.

sursa foto: facebook

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.