Turneu Tenis de Masa Amatur Vintu de Jos87Așa cum ați putut vedea inclusiv live pe site-ul Absport.ro, la turneul AmaTur organizat la Vințu de Jos, tenisul de masă este un sport cu foarte mulți practicanți, care îi unește pe concurenții din toate părțile țării. Constantin Pralea a intrat în lumea acestui sport în urmă cu 4 ani și declară că ”tenisul de masă își aduce foarte mulți prieteni și te poartă prin locuri foarte frumoase, pitorești”, referindu-se la turneele la care participă weekend de weekend. Iată întrega poveste a acestui sport.

Constantin Pralea a suferit un accident într-o aventură montană în România, iar pentru recuperare s-a axat pe un alt sport – tenis de masă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Am un prieten la Clubul Sportiv Unirea care avea nevoie de susținere și m-a cooptat în echipa sa. La început făceau ce vroiau cu mine, mă băteau zdravăn, așa că mi-am găsit alt partener. Am început să joc cu Emil Suflețel senior, care de asemenea mă bătea cum vroia el. După vreo jumătate de an am reușit să îl înving și zici că am câștigat un campionat mondial, așa de tare m-am bucurat”, a declarat zâmbind Constantin Pralea.

De ce crede că tenisul de masă este un sport care te ajută să te menții în formă fizică și pishică bună, dar și cum este privit această mișcare în România, aflați în materialul video postat mai jos.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.