mihnea costachiȘahiștii albaiulieni Marius Ceteraș și Mihnea Costachi s-au aflat la finalul săptămânii trecute în Irlanda, unde au susținut un simultan și o lectura șahistă la St Michael’s Chess Club din Limerick. Cei doi au participat și la Openul  ”Bunratty Chess Festival”, competiție ce reunit la start peste 300 de participanți în cele 4 secțiuni.

Mihnea Costachi nu a avut o zi foarte bună în proba de Masters, însă a terminat neînvins cu 5 remize și o singură victorie. Tânărul șahist albaiulian a avut o partidă foarte bună cu Gawain Jones, fost campion al Marii Britanii, pe care la dominat, însă engelzul a avut puterea să revină și să smulgă o remiză.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Mihnea Costachi s-a dezlănțuit în proba sa favorită, cea de blitz, în care este campion național de seniori al României. Dupa 6 victorii consecutive în grupa preliminară și eliminarea unui maestru internațional englez în optimile de finală, campionul albaiulian a furnizat una din marile surprize ale turneului de blitz eliminându-l în sfertur pe marele maestru internațional Mark Hebden, de 7 ori campion național al Marii Britanii la șah rapid, motiv pentru care Mihnea Costachi a fost aplaudat la scenă deschisă.

În semifinale Mihnea Costachi s-a aflat față în față cu legendarul Nigel Short, adversarul lui Gary Kasparov în meciul pentru titlul mondial din 1993. Meciul a fost extrem de echilibrat până spre final, când lui Mihnea i-a scăpat o mutare care ar fi dus jocul forțat spre un final de regi și pioni complet egal.

Marele maestru englez a profitat de greșeala juniorului albaiulian, a caștigat un pion și peste câteva mutări Mihnea Costachi s-a recunoscut învins. O partidă de care cu siguranță Mihnea Costachi își va aminti multă vreme de acum înainte și care a confirmat faputl că juniorul albaiulian în vârstă de 16 ani poate lupta de la egal la egal cu orice jucător din lume.

În același turneu de blitz, antrenorul lui Mihnea Costachi, Marius Ceteraș a trecut de grupele preliminarii cu 4 victorii și două remize, dintre care una obținuta împotriva finalistului turneului, marele maestru internațional Peter Wells, fiind eliminat în optimile de finala de maestrul international Mark Heidenfeld (Irlanda).

Pentru Mihnea Costachi urmează o pauză competiționala de 4 săptămâni, după care juniorul albaiulian va lua startul în Openul Internațional al României care se va desfășura la Alba Iulia în perioada 16-23 martie.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.