CSU Alba Iulia-VS Praga86În Sala Universității din Alba Iulia va poposi astăzi, de la ora 18.00, probabil cel mai tare adversar din istoria formației CSU Alba Iulia. Cu toate că beneficiază de un palmares excepțional, MBK Ruzomberok din Slovacia a devenit o echipă de pluton, iar trupa lui Miroslav Popov va sări la coș cu prima șansă în această partidă. MBK Ruzomberok este câștigătoare a Euroligii și una dintre cele mai titrate formații la nivel european.

CSU Alba Iulia își reia seria duelurilor internaționale, iar astăzi în Sala Universității din Alba Iulia va ajunge formația din Slovacia, MBK Ruzomberok. După ce a trecut lejer în precedenta etapă de VS Praga, scor 78-57, echipa din Cetatea Marii Unirii caută să rămână neînvinsă, întâlnind liderul grupei A, MBK Ruzomberok, formație care are două victorii din tot atâtea partide, cu un meci în plus față de finalista de anul trecut din CEWL.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cu toate că va întâlni unul dintre cele mai tari nume ale baschetului mondial, Miroslav Popov este conștient că doar istoria a rămas în sânul formației din Slovacia, pe care își dorește să o învingă.

”Vom juca împotriva unui nume mare din baschetul mondial, cu toate că actuala reprezentantă a Slovaciei nu mai este ce a fost. Ruzomberok a câștigat de două ori Euroliga, o performanță notabilă. Acum, adversarul nostru are în componență doar jucătoare autohtone, tinere, dar care sunt destul de agresive. Pentru a le putea învinge pe baschetbalistele din Slovacia trebuie să jucăm foarte bine și să repetăm figura din partida contra echipei Sepsi Sfântu Gheorghe. În momentul de față suntem mai buni ca Ruzomberok, însă depinde doar de noi victoria. Fetele sunt puțin obosite după cele două meciuri din campionat și din Cupa României, însă vom da totul pe teren pentru a câștiga. La Cluj am avut o prestație proastă în ultimele 10 minute, ce ne-a privat de victorie, iar eu îmi doresc să nu mai repetăm niciodată acel joc. Mingea este la noi, cum spuneam, depinde doar de noi victoria”, a declarat Miroslav Popov, sârbul de pe banca formației CSU Alba Iulia.

Partidă de moral

Afectate puțin după ultimele două jocuri în care au pierdut pe final la diferențe minore, baschetbalistele din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Alba Iulia vor încerca să își refacă moralul cu un adversar mai facil, în fața propriilor spectatori la partida din Liga Europei Centrale. Pe lângă acest duel, fetele antrenate de Miroslav Popov și George Lăncrănjan vor mai avea parte de 6 meciuri dificile până la finalul anului 2015.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.