LPS Alba Iulia - U18Prin retragerea echipei de baschet feminin, CSU Alba Iulia, de la nivelul Ligii Naționale, s-a crezut că emulația din jurul acestui sport se va estompa. Însă lucrurile nu au fost deloc asa, ba din contră, dorința de a reveni cu orice preț la nivelul de odinioară, devine pe zi ce trece tot mai vie. Orele întregi de muncă insistentă, concentarea maximă în timpul jocurilor oficiale, dar și dorința de perfecționare, sunt doar câteva din ingredientele necesare succesului. O astfel de cheie, a performanței în sport, o dețin cei de la LPS Alba Iulia, care an de an pregătesc, la un nivel de seriozitate demn de toată lauda, tinere talentate și dornice în a obține cele mai bune rezultate. 


Junioarele de la LPS Alba Iulia U18 au câștigat întâlnirea de la Oradea cu CN Mihai Eminescu. 

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Împărțită în trei grupe, după criterul geografic, Campionatul Național U18 feminin a programat sâmbătă la Oradea, jocul dintre echipa locală, CN Mihai Eminescu și LPS Alba Iulia. Meciul a contat pentru etapa a cincea a grupei 1. Elevele antrenate de prof. Nicușor Marcu au câștigat la pas întâlnirea, cu scorul de 47 – 74.

Până la pauza mare meciul a fost foarte strâns. În primul sfert, baschetbalistele LPS-ului au condus cu 16-10. Cel de-al doilea sfert s-a desfășurat sub semnul echilibrului și s-a încheiat egal, 14-14.
Ieșite mult mai concentrate de la cabine, tinerele albaiulience, și-au adjudecat decisiv sfertul al treilea cu scorul de 26-6. La adăpostul punctelor obținute în celelalte sferturi și cu Bobar Alexandra în mare formă, LPS n-a mai forțat în sfertul al patrulea, pe care totuși l-a câștigat la un punct diferență.
Pentru echipa noastră au punctat: Bobar Alexandra 29, Ivașcu Adina 12, Boțan Alexandra 9, Rusu Florina 7, Fleșer Andreea 6, Ignat Diana 6, Țetcu Ionela 3, Breaz Roberta 2.


Cu patru victorii și o înfrângere, LPS Alba Iulia a acumulat opt puncte și se află pe poziția a doua a clasamentului. Sâmbătă aceasta, junioarele noastre vor întâlni acasă, în sala mare a Universității 1 Decembrie 1918, pe CSȘ Bega Timișoara.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.