copii cmaAsociația Județeană de Fotbal a dat startul celei de a 7-a ediții a Campionatului Munților Apsueni, competiție care a fost premiată cu medalia de argint de către UEFA pentru cel mai bun proiect Grassroots în urmă cu 3 ani. 16 echipe de seniori și tot atâtea de juniori vor anima zona Munților Apuseni în următoarea perioadă, iar la sărbătoarea finală a campionatului este așteptată ”Generația de Aur” pentru un meci demonstrativ. În acest an, Federația Română de Fotbal a alocat aproximativ 10.000 de lei pentru CMA, bani necesari înscrierii echipelor în competiție și acoperirea cheltuielilor până la final.

Bazele sportive din Vadu Moțilr, Bistra, Ciuruleasa și Arieșeni au găzduit la finalul săptămânii trecute startul ediției a 7-a a Campionatul Munților Apuseni, una dintre cele mai aprecite competiții organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba. În acest an participa 16 echipe, fiecare dintre acestea având și formație de juniori, iar la faza finală vor participa oameni din Federația Română de Fotbal, partener principal al acestui turneu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cristian Petropulos, președintele AJF Alba a precizat că se ia în calcul aducerea ”Generației de Aur” în Munții Apueni în acest sezon, marii fotbaliști care au scris istorie pentru România să se dueleze cu moții din împrejurimi într-un meci demonstrativ de gală. Dar iată rezultatele:

Grupa A

  • Poiana Vadului – Vadu Moților 3-1 (la copii 0-5)
  • Vidra – Horea 3-4 (la copii 1-1)

Grupa B

  • Bistra – Poșaga 3-0 (la copii 3-0)
  • Avram Iancu – Roșia Montană 10-1 (la copii 16-3)

Grupa C

  • Albac – Almașu Mare 6-2 (la copii 2-12)
  • Sălciua – Ciuruleasa 12-10 (la copii 3-7)

Grupa D

  • Arieșeni – Bucium 6-3 (la copii 3-2)
  • Sohodol – Lupșa 4-0 (la copii 1-17)

Cel mai probabil, finala din acest an se va disputa la baza sportivă din Ciuruleasa. Câștigătoarele grupelor vor accede direct în semifinale, iar restul echipelor se vor lupta pentru locruile 5-8.

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.