Viitorul Spicul Daia Romana-Muresul Vintu de Jos27Starea de incertitudine persistă la Mureșul Vințu de Jos! După ce luni consilierii locali au votat alocarea a 350.000 de lei (3,5 miliarde de lei vechi) și au impus două condiții, aceștia au fost nevoiți să-și anuleze votul, asta deoarece contractul de asociere între cele două entități expirase.

Ba mai mult, primarul Iosif Josan i-a înștiințat în scris pe cei din Consiliul de Administrație a clubului ACS Mureșul Vințu de Jos, însă aceștia nu au binevoit să participe la ședința de îndată a CL Vințu de Jos pentru a primi Consiliul Local în cadrul asociației sportive.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Într-o colaborare este nevoie și de transparență, deoarece banii provin de la bugetul local. Eu nu vreau răul echipei, dar nici nu vreau să nu pot dormi noaptea din cauza clubului. La urma, urmei, atât eu, cât și consilierii locali răspundem din punct de vedere legal pentru banul public. Ne dorim să finanțăm Mureșul Vințu de Jos, dar nu ca până acum, să nu avem controlul banului”, a declarat Ion Iosif Josan, primarul comunei Vințu de Jos.

Din cauza acestui lucru, edilii locali au fost nevoiți să anuleze ceea ce au votat luni, adică acordarea sumei de 350.000 RON (3,5 miliarde de lei vechi) pentru turul campionatului 2016-2017.

Jucătorii fac front comun. Președintele de onoare a promis prime între 3 și 5 mii de lei

La ședința de vineri au asistat și o parte din jucătorii echipei din Vințu de Jos, iar aici îi putem aminti pe Sergiu Javla, Nicolae Albu, Radu Sârbu,  Adrian Roman,  Ionuț Bratima, alături de câțiva suporteri, care „au luat la rost” consilierii pentru restanțele echipei și pentru primele de promovare.

Ceea ce nu au știut de fapt aceștia este faptul că aleșii locali au alocat suma de 300.000 de lei (3 miliarde de lei vechi, în luna ianuarie), suplimentată cu 150.000 de lei în luna aprilie (1,5 miliarde lei vechi), iar conducătorilor de la club nu le-au ajuns acești bani pentru a achita 5 luni de salarii  (o lună fiind achitată sub formă de împrumut de un om de afaceri din zonă), prime de joc sau prime de obiectiv.

Chiar dacă edilii locali au solicitat conducătorilor să le ofere rapoarte exacte privind modul de cheltuire a banilor, aceștia au luat „la mișto” solicitarea consilierilor, întocmind anumite documente în care se regăseau deconturi de transport din 2015, din mandatul lui Mihai Manea.

Consilierii vor să sprijine echipa, dar legal

Primarul Ion Iosif Josan, alături de consilierii locali au mărturisit că-și doresc să susțină echipa, însă pentru asta este nevoie ca Sorin Drăgan, Gheorghe Medrea (singurul care a fost prezent) și Valentin Groza să organizeze o ședință a Consiliului de Administrație al clubului și să accepte Consiliul Local Vințu de Jos ca deținător majoritar al părților sociale.

Dacă până acum edilii au așteptat să colaboreze cu clubul de fotbal, de luni primarul comunei se va întâlni cu un avocat pentru a pregăti documentația necesară intrării în legalitate a ACS Mureșul Vințu de Jos, privind raportul cu CL.

Președintele a semnat că a împrumutat, tot el a semnat să-și întoarcă banii

Printre documentele puse la dispoziția aleșilor locali, de către oficialii clubului vințan, se află și câteva contracte de împrumut între președintele clubului Ioan Răzvan Hebean și AS Mureșul Vințu de Jos.

Sumele totale împrumutate de către președintele clubului sunt cifrate undeva la 85.000 de lei, însă fără a fi justificate de vreun extras de cont care să arate că întradevăr aceste sume au ajuns în conturile AS Mureșul Vințu de Jos.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

19 COMENTARII

  1. Hopaaa…Troubles in paradise, baieti? :)))))))) Ati dat cu basca-n caine, acum dati socoteala! Toate magariile care le-ati facut ca sa promovati vor iesi la iveala, pentru ca cineva e sus, le vede pe toate si cand da, nu da cu bata! Sa aveti o desfiintare cat mai dureroasa! 😀

  2. Mai oameni buni,de ce nu puneti director executin de la voi din Vint?Il puneti pe Coacaza,un mare hot, cand vede babii ii fac ochii ca la licurici,asa a fost la Zlatna apoi la Europa,acum sa nu fie singur il ia si pe Titi Iancu,al hot,de la Zlatna la indepartat Daciar,deoarece baga mana in caimac,ce vreti sa umblati pe la D,N,A?Cand erau ei ,,sefii,,le promiteau una la arbitri si alta deconta,bine inteles in contul lor,Asa vedeti-va de treaba si puneti oameni bcinstiti si corecti de la Vint si nici decum acesti corifei ai hotoei fotbalului judetian!

  3. La Vint contabilu ii buba mare si cancerul localității !!!Ala are in palma magnet de bani , el vrea sa centreze si el vrea sa dea cu capul! Ii îmbârligă pe săracii copilași cu tot felul de texte si astia micii pun botu” !

  4. Este jucăria dlui Groza Valentin si in cârdășie pentru Cascaval si-a luat alături de dansul oameni pe care ii poate domina , gen Sorin zis si ” trei pahare” , Liviu Coacăza un om care a stricat tot pe unde a fost( mai exista Zlatna? Europa?) … Si acum l-au pus interimar la CS Unirea … Sa le dispară si ultimii banuti de pe acolo !!!!!

  5. Sergiu Javla , Szeghedi , Fleaca , Sarbu, Roman supărarea voastra este pe oameni care va vor binele si nu ei sunt vinovații …. Șogorul meu ar meserie de iluzionist … Tiguanul este pe post de bagheta … Asa ca gândiți-va bine !

  6. O SA AM O INTREVEDERE CU PRIMARU PE CARE TOTI IL CREDEAU PROST SI NAIV ,DAR DIN CE MASURI INTREVEDE SE PARE CA PROSTI SUNT IN ALTA PARTE ,VINTU DE JOS NU ARE NEVOIE DE UN ESCROC CA LIVIU COACAZA CARE LA ABURIT PE VICE PRIMAR SAU PE UNI DINTRE JUCATORI ,ECHIPA DE FOTBAL NU E A LUGROZA SAU A LU DRAGAN ECHIPA E A COMUNEI SI REPREZENTANTUL LEGAL AL COMUNEI E PRIMARIA ASA CA HAIDETI SA II INLATURAM PE ESCROCI CARE AU MINCAT AU BAUT SI SIAU INTRETINUT FAMILIILE DIN BANI PUBLICI .JOS CU VALI GROZA,COACAZA,SI SUCIU

  7. Ti-ai batut joc contabile de o comunitate intreaga! RUSINE! PLEACA DIN VINT, de fapt oricum vei pleca la AIUD la curs de perfectionare, iti doresc sa-l intalnesti pe Spanac acolo!!! Il meriti

    Auzi ca la Vintu de Jos juniorii primeau 100 de lei pe luna ca alimente =)) si aia saracii n-au vazut nici batu….de la acadea. Au furat sa poata bea, el cu trei pahare ala. HOTILOR!!!!

    Lasati echipa Consiliului Local ca sa o duca mai departe ca voi ati furat destul nu v-ar fi rusine!

  8. No ma si oare unde-i Coacaza (numit si Cacareaza) asta ca o promis ca ploua si nu o plouat la Daia dupa victoria cu Santimbru, ba as putea spune ca a batut vantu.

    Apropo Liviule vezi ca m-a intrebat Maier de precipitatii!

  9. Voi toti astia care comentati, pana acum n-ati vazut cine conduce (fura de la) echipa? Bine ca ati tacut si i-ati lasat sa toace 5 miliarde, plus datoriile pe la baruri, Lutsch 2000 si Drumul Dragostei!
    Cum zice adyy, vine vreme tare! :))))

  10. Bai destepti v-ati facut peste noapte toti…nu a vazut nimeni pana acum nimic si dintr-o data toti arunca intr-un singur om…privit in spate, cine a adus bani europeni in comuna asta? De unde credeti ca exista in comuna canalizare, strazi asfaltate, apa? V-ati intrebat cine e in spatele acestor proiecte si realizari? Faceti voi ceva mai bun pt.comuna ca de bagat de vina toti sunteti buni…cei ce comentati aiurea, cand ati fost si ati baut pe gratis v-a convenit nu? Hai sa fim realisti pana la urma omul asta a reusit sa aduca echipa in liga 3 si sunt sigura ca jucatorii vor primii banii pana la urma, pt.ce acest circ gratuit? Da, a bagat mana nu zice nimeni, dar cati nu au bagat mana daca au putut? Cati dintre noi oamenii suntem ,,curati” fara greseala? Oameni buni reveniti-va nu mai judecati aparentele…toti suntem ,,patati” nimeni nu e perfect!

  11. Mai Caline bine graiesti!dar de ce sa nu fie transparent totul?De ce nu este ub om in care aveti incredere in el sa-l puneti director in locul lui Coacaza,un mare hot si excroc,un securis sub acoperire,sau in locul lui Iancu Titi,un alt excroc care face contracte cu jucatori numai daca ia si el ceva!asa au facut acesti doi corifei si la Europa si la Zlatna,doi ce nu mai au ce cauta in fotbal,ganditi-va bine inainte de a face pasul!

  12. @calin, te simti cu musca pe caciula? “Toti fura”… asta e scuza ta?? Poate ca e vremea in Romania asta sa schimbam macazul si sa nu se mai fure… Urmarile faptului ca unii fura: mor oameni (ca deh, medicii au copiat la examen), oamenii sunt purtati la infinit in judecati (ca judecatorii/procurorii/avocatii sunt cumparati sau incapabili), copiii tai sau ai altcuiva sunt nedreptatiti la scoala sau le ia locul unul care “da”, unii fura si noi avem de acorperit “gauri” la buget, nu se fac drumuri, facilitati, dispensare etc. Eu nu doresc sa platesc taxe si impozite pentru ca unii sa fure! Clar??? Eu nu fur nimic de la nimeni, nici altii sa nu fure din banul public, fie ca e de la UE sau ca e de la contribuabil. Au salarii acolo unde lucreaza, sa nu ia si ce nu li se cuvine!

    • Dra Lolita o dați in alte domenii, ați făcut medicina si v ați văzut colegii sa copieze, acolo majoritatea examenelor sunt orale in fata bolnavului așa ca mai puține șanse, aveți bunul si nu va expuneți frustrările pe aicea, luați numai o carte de medicina de anul 1 si apoi va schimbati părerea, e ușor sa acuzi k ala fura altul fura etc sa ti maschezi tu propria neputință in viață iar pseudonimul lolita …. Desi vrea sa impresioneze nu denota decât o frustrare vizavii de aspect .Puneți mana pe o carte ca nu musca si apoi sa vedeți ca scrieți mai greu prostii

  13. @gicacontra: stimate domn, probabil lucrati in domeniul medical sau aveti pe cineva apropiat in acest domeniu, de aceea va simtiti lezat. Exemplele expuse de mine nu vizeaza pe nimeni, ci sunt constatari generale cu privire la ceea ce se intampla in tara aceasta, nu neaparat in comuna dvs. Si sa fim seriosi, exact cum se intampla in fotbal (de la cei cu echipele mari din capitala si din tara, pana la cele de liga inferioara sau juniori), se intampla si in celelalte domenii. Asa ca lasati-o dvs mai moale. In ceea ce priveste afirmatiile dvs “va expuneti frustrarile”, “sa-ti maschezi tu propria neputinta in viata” sau sfatul dvs “puneti mana pe o carte ca nu musca”, va sugerez sa le pastrati pt dvs. La fel si in ceea ce priveste pseudonimul, fiecare alege ce doreste. In concluzie, daca pe dvs nu va deranjeaza furtul din banii contribuabililor, sa fiti sanatos, pe altii ii intereseaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.