Nu de puține ori fotbalul județean din Alba a fost lăudat la scară mare, precizându-se că se află în top la nivel național. Astfel, AJF Alba a devenit un for recunoscut și foarte areciat încă de pe vremea lui Sorin Coprodean, care i-a predat ștafeta lui Cristian Petropulos. Actualul șef al fotbalului di nAlba a fost ales membru în Comisia pentru Relația FRF – AJF, urmând să se implice în proiectele de dezvoltarea ale sportului rege la nivel județean.

Comisia ete una nouă în cadrul Federației Române de Fotbal, fiind votată în Comitetul Executiv din 25 ianuarie. Octavian Goga, președintele AJF Brașov va fi cel care va conduce această structură, unde Cristian Petropulos, președintele AJF Alba a fost ale membru.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Mă simt mândru că fac parte din această comisie. Fotbalul nostru este apreciat la nivel național, iar asta ne face să muncim și mai mult pentru a menține și chiar pentru a ridica standardele. Principala noastră preocupare o constituie construirea terenurilor sintetice de dimensiuni mari, proiect demarat de FRf cu ajutorul UEFA”, a precizat Cristian Petropulos.

Proiectul terenului sintetic din Alba Iulia se află în linii exacte, cel mai probabil lucrările urmâînd să fie începute în acest an.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.