Metalurgistul Cugir a spart ghinionul meciurilor fără victorie pe propria arenă, “roș-albaștrii” câștigând,  sâmbătă, primul meci pe teren propriu din acest sezon.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Echipa antrenată de Lucian Itu s-a impus, scor 3-1 (3-1), în faţa “lanternei roșii” a seriei a cincea din Liga a III-a de fotbal, SCM Zalău.

Au marcat: M. Neagu (25 – penalty), Vitinha (32), Dicu (40), respectiv A. Neuers (5).

În urma acestei victorii echipa din oraşul de la poalele Drăganei a ieșit, pentru moment, din zona locurilor retrogradabile, Metalurgistul urcând pe poziția a 11-a în clasament.

Prima ocazie de gol a fost în minutul 4 al întâlnirii, șut Vitinha din careul mic peste poartă, după o pasă primită de la Șaucă.

După doar un minut, oaspeții detonează bomba, deschizând scorul sub Drăgana, prin Arnold Neuers, care înscrie cu o lovitură de cap din careul mic.

După marcarea golului vizitatorii nu au mai contat în ofensivă.

Cugirenii au pus stăpânire pe joc, iar șutul lui Păcurar a fost scos de portarul oaspețiilor (21). Era ocazia care anunța egalarea, care a venit după numai patru minute, prin reușita din penalty semnată de Marius Neagu, după un henț al unui adversar în careu.

După alte șapte minute, gazdele trec în avantaj, prin golul reușit de Vitinha. După o lovitură liberă executată de Neagu, a urmat o prelungire în careu a lui Lucian Itu, iar Vitinha din careul mic a îndeplinit o simplă formalitate.

Cu un minut mai devreme, după o fază trasă la indigo, avându–l ca servant tot pe Itu, Șaucă a reluat din 2 metri peste tranversală.

“Roș-albaștrii” au trecut apoi pe lângă majorarea avantajului, printr-o dublă ocazie. După o combinație pe traseul Dican – Itu – Păcurar, șutul celui din urmă este respins în corner. Iar din cornerul rezultat Radu Ștefan reia cu capul pe portar (34).

Cu cinci minute înainte de pauză, elevii lui Lucian Itu se desprind pe tabela de marcaj prin reușita lui Robert Dicu, care reia în plasă din 2 metri centrarea venită de la Șaucă.

În repriza secundă, tot Metalurgistul a fost echipa care s-a aflat la timona jocului, creându-și cele mai mari ocazii de a înscrie. Astfel, Șaucă a avut două oportunități bune de a duce scorul la 4-1, în minutele 54 și 68, dar de fiecare dată la șuturile mijlocașului cugirean s-a opus goalkeeper-ul oaspețiilor.

Ultima oportunitate a partidei a aparținut tot “roș-albaștrilor”, prin Vitinha, al cărui șut de la 10-11 metri a fost respins de portarul oaspețiilor în corner (83).

Cea mai mare ocazie de gol a oaspețiilor în actul secund a fost semnată de Boje, lovitura de cap a acestuia trecând peste poarta apărată de Rareș Anton (53).

Rezultat final: 3-1. O victorie care a încununat jocul bun etalat de cugireni în derby-ul judeţean cu FC Unirea Alba Iulia.

Următoarea partidă pentru Metalurgistul va avea loc vineri 25 octombrie, de ora 15.00, în deplasare, la Cisnădie, cu Viitorul Șelimbăr.

Metalurgistul Cugir (antrenor Lucian Itu): R. Anton – Bold, Dohotariu, Șt. Radu, Vitinha, Șaucă, D. Casian (90 L. Contra), M. Neagu (81 I. Grozav), Dicu, L. Itu (76 Șuteu), P. Păcurar. Pe bancă: Bănică, B. Coroian,  Baratky.

SCM Zalău (antrenor Marius Paşca): An. Pop – E. Kinczel, M. Varga (39 Coţi), Dulap, Laza, Vitan (80 Turcu), Fl. Pop, Cubaş (46 Boje), Duma (75 Vl. Marin), S. Culda, A. Neuers. Pe bancă: Mare, Ardelean, Saroşi.

articol scris de Sorin Giurcă (CSO Cugir / Metalurgistul Cugir)

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.