industria-galda-de-jos-performanta-ighiu36Derby-ul local și județean dintre Industria Galda de Jos și Performanța Ighiu s-a terminat 0-0, însă jocul a fost unul foarte bun, de nivelul eșalonului, cu foarte multe ocazii de poartă, dar și fair-play din partea ambelor tabere. Antrenorul gazdelor, Paul Ciucă a considerat că echipa sa a domina meciul și merita victoria, iar de partea cealaltă, Vasile Ursu s-a declarat mulțumit de evoluția fotbaliștilor săi, dar și de rezultat.

Paul Ciucă a afirmat că echipa sa a simțit presiunea acestui meci și elevii săi s-au precipitat de mai multe ori la finalizare, dar s-a declarat mulțumit că nu a pierdut pe teren propriu și nu a primit gol, punctând că trupa sa merita victoria.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Cred că a fost un joc plăcut, cu multe situații de poartă, influențat în mare măsură de vreme, de vânt, care deranjează. Poate sunt subiectiv, dar cred că am fost echipa mai bună. Am avut posesie, situații mai bune să marcăm, două bare, dar nu a intrat mingea în poartă. Am întâlnit un adversar valoros care avea gânduri de promovare și care s-a mobilizat poate mai mut decât în alte jocuri. S-a terminat 0-0 și mergem mai departe chiar dacă am pierdut prima poziție, însă nu e un capăt de țară. Suntem mulțumiți! Am făcut doar o schimbare pentru că așa am considerat ș iam fost mulțumit de jocul băieților. Am zis să fiu fair-play ținând cont că și adversarul a făcut o singură schimbare, să fiu corect să fac și eu doar o schimbare, bineînțeles că glumesc. Poate dacă nu era încărcătura asta dezvoltam altfel jocul. Am avut curaj, am vrut să jucăm perfect, să alegem soluția ideală și când a trebuit să tragem la poartă nu am tras. Una peste alta sunt mulțumit că nu am pierdut și nu am luat gol, de atitudine, de atmosferă și de tot ceea ce se întâmplă la Galda”, a declarat Paul Ciucă.

De cealaltă parte, Vasile Ursu și-a lăudat fotbaliștii pentru efortul depus și pentru fața schimbată a echipei în comparație cu duelul din etapa precedentă.

„A fost un meci bun. Am dominat a doua parte și nu pot decât să îmi felicit jucătorii care s-a udescurcat foarte bine, chiar dacă suntem într-un număr așa de mic. Galda este o echipă care emite pretenții și a fost așa cum v-am spus și data trecută: a jucat locul 1 cu locul 8. Progresăm de la meci la meci, am jucat mai bine decât cu Becicherecu, astăzi am avut 4 juniorii în primul 11, avem doi accidentați și sperăm ca aceștia să își revină cât mai repede. Cred că egalul nu mulțumește pe nimeni, mai ales că sunte două echipe din același județ și Industria a pierdut prima poziție cu acest rezultat, iar noi avem nevoie de puncte”, a declarat Vasile Ursu.

În următoarea etapă Industria Galda de Jos se va deplasa la CSM Lugoj, iar Performanța Ighiu va primi vizita celor de la Poli Timișoara II.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.