Stadion Industria Galda de Jos71Fenomenul ”Panică la Galda” nu ar fi putut avea loc fără condițiile de care beneficiază echipa din Liga a 3-a, Industria Galda de Jos. Iubitor al sportului rege, primarul Romulus Raica a încercat să dezvolte un climat propice pentru performanță, iar acest proiect i-a reușit, Galda mândrindu-se cu una dintre cele mai frumoase arene din județul Alba. Tribuna stadionului este cea care fură privirile celor prezenți la arenă, aceasta fiind una mare, înaltă, cu scaune montate după modelul Național Arena, în roșu, galben și albastru.

Industria Galda de Jos se afla în Liga a 5-a când a început modernizarea stadionului, iar formația a reușit două promovări consecutive, ajungând în Liga a 3-a, de unde se mândrește cu superba bază sportivă pe care evoluează. Proiectul s-a bazat în mare parte pe fonduri guvernamentele, aproximativ 100.000 de euro fiind investiți în baza sportivă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Toate condițiile!

Vestiarele de la baza sportivă Galda Arena sunt mari, încăpătoare, dotate cu bănci și cuiere. Fiecare cameră destinată echipelor are baie proprie, cu dușuri și grupuri sociale, la fel fiind și în încăperea arbitrilor. În interior mai este o magazie și un hol mare, unde sunt amplasate mese și bănci pentru oficiali.

Gazon foarte bun!

Stadionul din Galda se mândrește cu un gazon foarte bun! În aceste momente au fost efectuate câteva lucrări de întreținere (însămânțare și ierbicidare), iar verdele plin de viață al ierbii s-a transformat puțin și în unele zone iarba s-a ars, însă până la ora primului meci oficial de pe Galda Arena terenul va arăta foarte bine, potrivit oficialilor. De asemenea, gazonul nu este brăzdat, nu există denivelări, iar spectacolul poate fi ”desenat” fără probleme pe teren. Doar zonele unde sunt concentrate cele mai multe crampoane dintr-un meci – în fața porții – sunt lipsite de iarbă, însă și acestea vor fi rezolvate. Suprafața de joc este tunsă și irigată des, motiv pentru care are toate șansele să arate din nou bine în scurt timp.

Tribuna de 5*!

Oamenii vin în număr destul de mare la meciurie echipei Industria Galda de Jos. Condițiile pentru vizionarea partidelor sunt foarte bune, tribuna fiind amplasată destul de aproape de suprafața de jos, aceasta este înaltă și scaunele sunt destul de comode. Montarea scaunelor s-a făcut după modelul Național Arena, fiind folosite scaune în culorile roșu, galben și albastru, amestecate între ele, care dau un aspect plăcut. Tribuna este acoperită și doată cu nocturnă, la fel cum este și întreg stadionul, Paul Ciucă reușind să își conducă elevii și după lăsarea întunericului cu ajutorul instalației de nocturnă.

Fotbal la nivelul condițiilor!

Industria Galda de Jos a devenit un fenomen în fotbalul județean, precum și în Liga a 3-a. După două sezoane în eșalonul terț, când a avut în ambele ture ca obiectiv evitarea retrogradării, nu numai că s-a făcut acest pas, dar Galda a avut evoluții bune și a scăpat rapid de emoții. Ba mai mult, în sezonul recent încheiat, Industria Galda de Jos s-a clasat pe locul a 3-lea, fiind mereu în plutonul fruntaș al Seriei a 5-a din L3. Același obiectiv este trasat și pentru sezonul următor, însă dacă ștacheta va fi menținută ridicată, Paul Ciucă și elevii săi nu vor avea probleme în a scăpa de retrogradare.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.