Stadion Rapid CFR Teius81Un stadion iubit, legendar din județul Alba este aproape la pământ! Arena Rapid CFR Teiuș se află într-o stare avansată de degradare, bălăriile înghit tribunele, iar fundația clădirii este roasă până la temelie în timp ce vestiarele aduc aminte de vremurile frumoase ale fotbalului teiușean, acestea fiind exact ca în urmă cu mai bine de un deceniu, când Rapid CFR Teiuș promova în Liga a 3-a. Pereți spați, tencuială căzută, poze comuniste pe preți, toate acestea fiind imaginea umbrită și sumbră a unei arene istorice din Alba, lăsată în agonie. Mai mult, cu toate că s-a reușit în primă faza preluarea terenului de la Minsiterul Transporturilor (CFR), această decizie a fost întoarsă de președintele Klaus Iohannis, precizând că terenul poate reveni Primăriei Teiuș doar printr-o hotărâre de guvern, nu din partea parlamentului!

Teiușul este pe cale să dispară de pe harta fotbalului județean. Echipa a avut de suferit în sezonul trecut, iar stadionul ”plânge” vremurile apuse și cerșește atenție din partea autoritățiilor, însă Primăria Teiuș poate interveni doar cu acordul CFR-ului, dar fără să facă mari modificări.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Tribune înghițite de bălării! 

Dacă v-am prezentat zilele trecute imagini de la Stadionul Metalul Aiud, acesta fiind înconjurat de un gard de bălării, la fel stau lucrurile și la Teiuș, arena istorică a orașului, a județului fiind mâncată pur și simplu de buruieni și lăsată în paragină. Tribuna veche de lemn a fost dărâmată de mult timp, iar micuța tribună de metal nu se mai zărește printre vegetație. La fel stau și structurile de beton de pe partea cu linia ferată, cele care sunt destinate tot spectatorilor, stadionul respirând cu greu, parcă în pustietate!

S.O.S. – Stadion la ”apă”! Vestiare putrede – „bombe” pentru sănătate!

”Pacientul” Rapid CFR Teiuș se află în moarte clinică. Respiră doar cu ajutorul vremurilor trecute din fotbal, când era luat cu asalt de crampoanele unor fotbaliști buni din județ și era vizitat de echipe importante ale sportului rege din România, precum Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani, ș.a. Acum, vestiarele sunt pur și simplu mâncate, pereții vopsiți (cum se proceda în urmă cu mult timp) își deschid rănile și întreg ansamblul zbiară după ajutor. Chiar dacă sunt aerisite, vestiarele sunt mici, iar umezeala își pune amprenta pe pereți, aceștia devenind reale bombe pentru sănătatea fotbaliștilor. Dușurile există, sunt funcționale, însă vestiarele, care sunt pe cale să devină ruine îi fac pe fotbaliști să renunțe la gândul refacerii. Spațiile din vestiare sunt mici, neîncăpătoare, însă sunt curate și îngrijite de cei care se ocupă de stadion.

Gazon cu mine!

Gazonul parcă și-a revenit puțin în ultima vreme, în sensul că iarba a început să crească mai des și arena să nu mai semene cu Lia Manoliu la vizita naționalei din Danemarca în anul 2013. Suprafața de joc este denivelată, există brezde de pământ, iar terenul pune probleme spectacolului fotbalistic, precum și integrității jucătorilor. Turnul mare veghează în continuare asupra terenului, și probabil, supărat, își aduce aminte de vremurile bune ale fotbalului din Teiuș.

Viitor incert!

Faptul că Primăria Teiuș a pierdut terenul de fotbal tocmai când credea că a reușit să intre în posesia acestuia de la CFR, decizia a fost întoarsă de Președinția României, care a contestat decizia, ceea ce înseamnă că modernizările la teren nu vor mai avea loc și ansamblul are toate șansele să devină ruină!

Nici fotbalul nu stă mai bine! După un sezon urât, fără susținere, echipa nu are făcut planul pentru viitor. Nu se știe dacă se va înscrie în Liga a 4-a, dacă se vor baza pe copii sau se va renunța la activitatea sportivă! Nu prea își dorește nimeni să preia frâiele clubului, care are datorii și nu este sigur de fonduri primite din partea autorității locale.

Una peste alta, Stadionul Rapid CFR Teiuș și echipa acetuia… sunt pe cale să devină o pală amintire a unei zone care respira fotbal cu puțin timp în urmă, iar locomotivele care tranziteaza gara din Teiuș vor da semnalul de ”ADIO” sportului rege în oraș, în loc să salute spectacolul de pe teren!

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Nu e prea frumos cum suna ce ai scris chiar dacă este ceva adevăr acolo. Atâta timp cât primăria ar întreține terenul de fotbal nu e nici o problema sa se mai desfășoare și în alte scopuri decât fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.