ianc 1Chiar în ziua în care a împlinit 27 de ani, Andrei Ianc a parafact cel mai important ”contract” din carieră. Acesta a renunțat la burlăcie și s-a cununat civil cu Tatiana, femeia care îi este alături de o bună bucată de timp. Andrei Ianc este unul dintre cei mai serioși fotbaliști ai județului Alba, acesta îmbrăcând tricoul echipelor Unirea Alba Iulia, CS Zlatna, Metalurgistul Cugir și ultima dată pe cel al Mureșului Vințu de Jos, formație la care s-a accidentat. Chiar dacă se va așeza la casa lui, Andrei nu se gândește să renunțe la dragostea sa dintâi – fotbalul, fiind foarte motivat să se recupereze și să revină în scurt timp pe teren.

Și cum întotdeauna se spune că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie cel puțin la fel de puternică, zicala merge și în cazul fotbaliștilor. Andrei Ianc nu mai este de duminică burlac, acesta unindu-și destinele în fața ofițerului de stare civilă cu Tatiana.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Acesta a primit cel mai frumos cadou de la fratele său, Daniel Ianc, cel care a deschis scorul la partida de ieri cu Euro Șpring și i-a dedicat reușita fratelui său mai mic, care a împlinit 27 de ani și a ales calea vieții în doi tocmai în această zi specială.

Cert este că Andrei Ianc nu se gândește să renunțe la fotbal, acesta fiind doarte hotărât să revină pe teren după recuperare, ba mai mult de atât, Andrei s-a înscris și la cursurile pentru Licența C Uefa de antrenor, și bineînțeles, în toate aceste proiecte a fost sprijinit de jumătatea sa, Tatiana.

Casă de piatră!

sursa foto: facebook.com

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.