Formația Războieni-Cetate a găzduit în prima etapă din retur partida contra echipei Inter Unirea, care a însemnat un derby al ”suferinței”, cele două trupe fiind despărțite de un singur punct în clasament înainte de întâlnirea directă. AS Războieni-Cetate s-a impus categoric cu 4-0 (2-0 la pauză) după hattrick-ul lui Mirel Cociș (27, 45+1, 77) și golul lui Haiduc (88) și a ajuns la 10 puncte acumulate în actualul sezon.
Cu 5 noi jucători în echipa de start, AS Războieni Cetate s-a impus în prima etapă din retur contra ”lanternei roșii” Inter Unirea cu scorul de 4-0. La meci au participat peste 200 de oameni, care și-au încurajat favoriții, atmosfera fiind una de sărbătoare.
Mirel Cociș a deschis scorul în min. 27 după o centrare a antrenorului-jucător R. Damian, iar același atacant a reușit dubla în min. 45+1, după ce a înscris cu capul în urma unei centrări a ”secundului” Nemeș.
După pauză jocul s-a mai echilibrat, iar Anton a reușit câteva intervenții salutare în fața fotbaliștilor din Unirea, iar în min. 77, Cociș a reușit tripla după o fază frumoasă a echipei sale, cu o minge peste apărarea adversă care l-a găsit pe atacantul Războieniului în poziție de 1 la 1 cu portarul advers.
Tabela a fost închisă în min. 88 de nou intratul Haiduc, care a șutat sec la colțul lung, fără nicio speranță pentru Poiană.
Războieni Cetate: Anton – Gal, Miclea, Rostaș, Damian, Lacău, Brînzeiu, Nemeș, Moldovan, Cociș, Lupean. Rezerve: Herchi, Băginean, Haiduc, Lorinczi, Țăgorean.
Inter Unirea: Scrin – Filip, A. Heleria, Cimpoieșu, Dandoș, Belea, Sanislav, Pereat, M. Heleria, Cristea, Popa. Rezerve: Lăcătuș, Cișmaș, Chirilă, Simon.