lps-sebes-scolar-resita51În Arinii Sebeșului, pe un soare cu dinți de sfârșit de noiembrie, LPS-ul din localitate a jucat în compania echipei Școlar Reșița, ocupanta primului loc din seria a șaptea. Pentru ambele formații, acesta a fost ultima reprezentație oficială din acest an calendaristic. Elevii antrenați de Doru Oancea au reușit să facă un joc tactic perfect și să câștige întâlnirea cu scorul de 4-0. 


După fireasca perioadă de tatonare din primele minute ale primului mitan, sebeșenii și-au arătat primii ”colții”. În minutul 20, după o fază fixă și o respingere greșită, Voinea a reluat din poziție ideală, dar pe lângă stâlpul din stânga al porții apărate de David. O altă mare ocazie a primei reprize, l-a avut ca protagonist pe vârful gazdelor, Oltean, care din poziție ideală a șutat peste poartă. Golul parcă plutea în aer și într-adevăr așa a fost. În minutul 38 ,primul care a spart gheața și s-a revanșat după ocazia ratată, a fost Voinea. Acesta a scăpat singur cu portarul oaspeților și l-a învins. Trei minute mai târziu, vârful Oltean și-a răzbunat și el ocazia și a făcut 2-0 pentru LPS Sebeș. Acesta a fost și scorul consemnat la pauză.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

După pauză, trupa lui Doru Oancea s-a mulțumit să facă un joc bun pe faza de apărare și să contraatace periculos. În minutul 71, LPS-ul s-a desprins decisiv. Reti a marcat pentru un sec 3-0. Patru minute mai târziu, proaspătul intrat în teren Mândroc, a făcut 4-0. Astfel, în ultima reprezentație în fața proprilor suporteri, LPS Sebeș a câștigat categoric derby-ul pentru primul loc.


Iată echipele de start:

LPS Sebeș U19 

12
Lepădat
14
Gombocz
4
Trif
3
Cucea
5
Mărginean
9
Szekely
6
Voinea
8
Reti
17
Lăcătuș
10
Buligă
7
Oltean

Rezerve: 19. Andreiu, 11. Mândroc, 20. Mirca, 2. Lungar, 15. Velțan, 12. Groza, 18. Cîndea
Antrenor: Doru Oancea

CSM Școlar Reșita 

1
David
18
Bona
14
Puiu
6
Doban
2
Iancu
17
Geambașu
5
Krkelic
10
Săndescu
13
Coviț
9
Giurginca
7
Epure

Rezerve: 12. Buzera, 15. Drăghici, 19. Hozovici, 3. Ivan
Antrenor: Dan Potocianu


În urma acestui rezultat mare , LPS Sebeș a trecut pe prima treaptă a podiumului și putem spune că este merituoasa campioană de toamnă.

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.