CS Ocna Mures-Olimpia Aiud Juniori A129Soda Ocna Mureș a fost învinsă într-un interval de două zile de două ori de Olimpia Aiud, echipa pregătită de Remus Țălnar câștigând cu 6-4 duelul din prima etapă de la Juniori A1. În duelul de pe ”Stadionul Dragostei” au punctat Neluțu Cociș (8, 83, 86) și Obreja (11) pentru gazde, respectiv Dan (30), Bodogae (31, 90), Șimandi (38), Craiu (67) și Bucșa (70) pentru olimpici. A fost un debut cu stângul pentru alb-albaștri, după ce în sezonul trecut au terminat pe locul secund în campionat, și o revenire în forță a Olimpiei Aiud, ce a demonstrat că rămâne o forță la juniori.

Duelul a început cum nu se putea mai bine pentru Soda Ocna Mureș, care a punctat rapid prin golgeterul de anul trecut Neluțu Cociș (8). Nici nu s-au bucurat bine, că fotbaliștii gazdă au reușit să introducă din nou balonul în poarta Olimpiei prin Obreja (11).

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Miclea a ratat o mare ocazie, iar încet, încet Olimpia și-a revenit din corzi și a pus stăpânire pe joc. În minutul 30, Dan a marcat cu un șut de la marginea careului, iar un minut mai târziu Bodogae a egalat la 2 după o nesincronizare în tabăra adversă.

În minutul 38, Șimandi a transformat o lovitură de la 11 metri, care a adus și eliminarea lui R. Crișan pentru un henț în careu, iar jocul s-a rupt pentru Soda.

După pauză tot Olimpia a căutat să atace și a mai punctat de două ori prin Craiu (67) și Bucșa (70). Când nimeni nu mai credea, în 3 minute, Ocna a fost aproape de imposibil, punctând o dublă prin Cociș (83 și 86), iar fuga după golul egalizator a adus încă o reușită în proprie poartă, semnată de Bodogae (90).

12
Decean
7
Petean
4
Sanislav
6
Csep
3
R. Crișan
16
Ruja
13
Miclea
14
Andonie
11
Naghi
9
Obreja
10
I. Cociș

Rezerve: 5. Oprinca, 18. Timar, 15. Pușcaș, 7. Ganea, 2. Bambo. Antrenori Gabriel Cotoară și Romeo Arinar.

1
Alexa
16
Nimaș
2
Vlad
4
Kiss
6
Antoniade
13
Craiu
8
Dan
11
Bodogae
7
Simandi
9
Pitea
10
Bucur

Rezerve: 12. Han, 18. Bucșă, 17. Vălean, 14. Lazăr, 15. Mărginean. Antrenor Remus Țălnar.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.