Energia Sasciori-Olimpia ASiud102Deși în anii precedenți se punea doar problema scorului între cele două combatante care s-au întâlnit astăzi, Olimpia Aiud a devenit o echipă de pluton, cu foarte mulți tineri, bifând doar 8 puncte până la această etapă. Acelșai număr de puncte le avea și Energia Săsciori, semn că duelul de pe Valea Frumoasei avea să fie un derby al subsolului.  Olimpia Aiud s-a impus cu 2-1 (1-0 la pauză) după golurile marcate de Felindean (15) și K. Oniga (61), respectiv Avram (90), Remus Țălnar trecându-și prima victorie în palmares din acest sezon.

Deși s-a dorit un șoc la echipă prin numirea pe banca tehnică a lui Gherghe Medrea, Săsciorul nu a reușit să câștige întâlnirea cu Olimpia Aiud, un duel anost, fără prea multe ocazii, ambele echipe încercând cartea contraatacului.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Olimpia a fost mai prezentă în fața porții adverse, iar în min. 15 a avut loc deschiderea de scor, reușită de Felindean, atacantul aiudean revenit după o accidentare. Acesta a rămas singur în centrul careului, de unde a reluat lejer în poartă.

Scorul s-a păstrat până la pauză, ocaziile la cele două porți fiind rare și fără efect. Imediat după revenirea de la cabine Olimpia a încercat să își surprindă adversarul, iar Remus Țălnaar l-a aruncat în luptă de K. Oniga (nascut 1998), care a reușit să marcheze după ce s-a desprins de fundașii adverși în min. 61.

Olimpia Aiud s-a retras în defensivă, iar Săsciorul a început să amenințe poarta lui Hagiu, reușind să marcheze în min. 90 prin Avram, care a rămas singur cu portarul ”olimpicilor”, lobându-l pe acesta cu mult calm.

Energia Săsciori: 1. Lazăr – 9. Avram, 26. Cerghedean, 4. Bodea, 6. Bogdan, 20. Cioroga, 5. Medrea, 18. Lăcătuș, 11. Nazarie, 21. David, 10. Chișbac. Rezerve: 33. Abrudean, 7. Drăghici, 8. Boromiz, 2. Paștiu, 14. Cioca. Antrenor Gheorghe Medrea.

Olimpia Aiud: 1. Hagiu – 2. Sas, 15. O. Oniga, 17. Ghirca, 16. Muntean, 8. Ilea, 4. Bucur, 13. Horat, 9. I. Marian, 18. Nemeș, 10. Felindean. Rezerve: 71. Ignat, 6. Pojar, 7. Șimandi, 14. Luca, 3. A. Marian, 5. Bic, 11. K. Oniga. Antrenor Remus Țălnar.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.