Industria Galda a pierdut, vineri, meciul din deplasare cu CFR Cluj 2 din prima etapă a Ligii a III-a de fotbal. 

Junii CFR-işti au învins cu 2-0 (1-0), prin “dubla” lui Gâdea (38, 49).

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cu Dan Petrescu în tribune pe durata primei reprize, clujenii au început mai timid, iar Frenţiu şi Cioară i-au dat primele emoţii lui Adi Rus. De menţionat că portarul CFR-ului a fost singurul jucător de pe foaie care a avut mai mult de 19 ani, clujenii având cel mai tânăr lot din campionat.

Din minutul 10 însă, feroviarii au pus stăpânire pe joc şi au apărut ocaziile la poarta lui Suciu. Joca şi Pop l-au întrebuinţat serios pe portarul găldenilor, însă cel care a marcat a fost Mihai Gâdea. Acesta a şutat cu stângul şi l-a învins pe Suciu la colţul scurt în minutul 38. Ispas a avut o şansă mare de gol imediat, dar la pauză s-a intrat cu 1-0.

În startul părţii secunde, acelaşi Gâdea a profitat de o gafă în defensiva oaspeţilor, l-a driblat pe Suciu şi a marcat apoi în poarta goală pentru 2-0.

Obligată să atace, Industria Galda a avut apoi mai mult posesia, dar Otto Hindrich, intrat la pauză, nu a fost solicitat cu adevărat decât la un şut al lui Dani Lupşan.

CFR Cluj 2 (antrenor Dan Dobai): Adr. Rus – Ispas, C. Bud, Al. Rus, Bălan, S. Luca, Adr. Pop, Sinedru, Gâdea, Joca, Nistor. Au mai jucat: Au mai intrat: Hindrich, Adr. Ilie, Durbac, Giurgiu. Pe bancă: Popșa, Totișa, Cr. Chira.

Industria Galda (antrenor Paul Ciucă): Căt. Suciu – Frențiu, Haiduc, Cioplântă, Petruse, D. Lupșan, Gergely, Circov, Goronea, Puha, Cioară. Au mai jucat: Al. Costea, Adr. Lăcătuş, S. Mureşan, Hăprian. Pe bancă: Lepădat, Adam, Cunțan.

sursa: Adrian Rus (CjSport.ro)

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.