Industria Galda de Jos și Metalurgistul Cugir și-au disputat astăzi, returul amical al verii. A fost un joc închis în prima parte, însă duelul s-a animat în repriza secundă, când au apărut ocaziile! S-a terminat 1-1 (0-0), golurile fiind marcate în ultimele 5 minute de A. Cioară (85) și Făgărășanu (88). A fost ultima reprezentație în jocurile de pregărire pentru ambele echipe, care săptămâna viitoare vor debuta în noul sezon al Ligii a 3-a, Galda, cu un joc marți, în Cupa României.

În ultimul test al verii, două adversare conjudețene în viitorul sezon al Ligi ia 3-a, Industria Galda de Jos și Metalurgistul Cugir au oferit un duel disputat pe arena găldeană.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

A fost o primă parte fără ocazii, cu un joc intens la centrul terenului, însă fără prospețime în fața porții de ambele tabere, Iancău și Bănică fiind „șomeri”.

Jocul s-a animat în repriza secundă și au apărut ocaziile. S-a făcut 1-0 la situații ratate în min. 49, când Mureșan a reluat cu capul puțin peste din poziție excelentă.

Cugirul a egalat la ocazii două minute mai târziu, când Negrescu a prins un trasor de la distanță, însă Iancău s-a întins excelent și a respins în corner.

Jocul s-a disputat sub semnul echilibrului, cu o ușoară dominare a oaspeților, însă fără ocazii prea mari, cu șuturi reținute, atât de Bănică cât și de Iancău.

A venit faza minutul 85, când Cioară a executat o lovitură liberă de la peste 20 de metri, a înălțat perfect mingea peste id, însă fără tărie, dar Nicușor Bănică a fost prea sigur pe sine și a scăpat mingea în proprie poartă!

S-a terminat 1-1, pentru că Metalurgistul Cugir a presta în ofensivă și a reușit egalarea în minutul 87, prin Făgărășanu, la o fază confuză în careul gazdelor, după o minge centrată de Bold!

La Metalurgistul Cugir a ajuns un junior chilian în probe, Guilermo Cortez-Monroy, în vârstă de 18 ani, care a evoluat doar în țara natală, ultima dată la Iberia.

A fost primul egal pentru Metalurgistul Cugir în această vară, care a avut 7 victorii pe linie, însă jocul a fost unul util pentru ambele echipe, care săptămâna viitoare întră în focul duelurilor oficiale, Galda urmând să evolueze la Viitorul Ghimbav și Metalurgistul în deplasare la FC Avrig.

Până atunci, Industria Galda va avea meciu lde cupă, marți, în deplasare la CS Iernut.

Industria Galda de Jos

Iancău
Gombocz
Trif
Haiduc
Frențiu
Oniche
Dup
Cernea
Buligă
Goronea
S. Mureșan

Au mai jucat: Ștef (revenit din Germania) – Schiau, Rodean, Olar, Costea, Vonya, D. Popa, Cioară, Puha. Antrenor Paul Ciucă.

Metalurgistul Cugir

Bănică
Cioban
Ș. Radu
Negrescu
Tăban
Afrapt
Scurtu
M. Popa
Udrea
Olteanu
Codrea

Au mai intrat: Vărărean, Șaucă, Sorian, Itu, Bold, Făgărășanu, Cortez-Monroy (probe din Chile). Antrenor Călin Moldovan.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.