În etapa a V-a a play-out-ului Campionatului Județean de Juniori D, Metalurgistul Cugir a învins pe teren propriu, scor 3-2 (3-1), pe formația Gaz Metan Valea Lungă. Golurile întâlnirii au fost marcate pentru gazde de: Sebastian Itu (5) , Florin Bura (14) și Paul Codrea (16), respectiv Răzvan Ivașcă (26, 34) pentru oaspeți.

Gazdele au dat tonul în prima repriză, reușind să conducă la pauză partidei cu scorul de 3-1, după care jucătorii de pe Târnava Mare s-au instalat la cârma jocului, fiind aproape de a pleca cu un punct de la Cugir.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Metalurgiștii au început mai deciși partida de sâmbătă, de pe Terenul 2 al Stadionului Parc, Itu junior deschizând scorul în minutul 5 cu un șut din interiorul careului mic după o învălmășeală în careul oaspeților. Oaspeții sunt aproape de egalare după numai trei minute de joc prin Frâncu, dar șutul acestuia din lovitură liberă din 12 metri este respinsă în corner de portarul gazdelor, Dorobanțiu.

Avantajul cugirenilor avea să se dubleze în minutul 14 prin Bura, care reia din doi metri în plasă șutul centare al lui Codrea. Scorul de „forfait” a fost atins două minute mai târziu (min 16) prin golul lui Codrea, servit excelent în careu de Itu jr.

Oaspeții reduc din diferență în minutul 26 prin Ivașcă, care a recuperat o mingă în propria jumătate de teren, și după o cursă solitară până în careul advers a înscris cu un șut la colțul scurt.

După pauză oaspeții s-au impus la timona jocului, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă la patru minute după pauză, minutul 34, același Ivașcă care înscrie cu un șut la colțul lung din interiorul careului, după o pasă primită de la Doroga.

Până la finalul jocului oaspeții au alergat după egalare, dar Streza, Ivașcă, Roșian nu au reușit să îl învingă pe golkeeperul gazdelor.

Cele mai mari șanse de gol ale amfitrionilor în repriza secundă au fost cele din minutul 46 șutul din interiorul careului alui Bura respins de portarul oaspețiilor, Hususan, și minutul 53 – Codrea scăpat singur spre poarta adversă blocat în momentul șutului de fundașii adversi.

S-a terminat 3-2, galben–albaștri reușesc o victorie cu emoții și rămân pe locul al 2-lea al clasamentului play–out-ului juniorilor D, cu un total de 12 puncte.

În aceeași etapă, concitadina CSO Cugir a remizat, scor 1-1, în deplasarea de la Sebeș, iar juniorii Clubului Sportiv Orășănesc Cugir râmân pe penultima poziție a ierarhiei, cu un total de numai 2 puncte.

De pe margine, din postura de tehnician, juniorii Metalurgistului au fost conduși de fundașul dreapta a primei echipe, Florin Bold.

Echipele de start

Metalurgistul Cugir (antrenor Lucian Itu): Claudiu Dorobanțu – Andrei Topor, Lucian Țiplea, Sebastian Itu, Sergiu Cioran, Florin Bura, Iannis Petru, Vlad Bogdan, Paul Codrea, Gabriel Cuțitei, Dorel Măgureanu, Andrian Alecsandru, Antonio Corciovă.

Gaz Metan Valea Lungă (antrenor Radu Bulugea): Ilie Hususan – Ioan Streza, Răzvan Ivașcă, Denis Balu, Lucian Frâncu, Cosmin Cușar, Cristian Doroga, Robert Țuțelea, Nicolae Tăntea, Darius Roșian, Daniel Suciu, Cătălin Streza.

Articol + foto: Sorin Giurcă

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.