După ”miuța” încinsă în sala de sport din centrul orașului, foștii fotbaliști ai Sodei Ocna Mureș au dorit să ofere un omagiu foștilor colegi, care au fost chemați în ”echipa cerului”. Amintirea lui Gicu Domșa, Ioachim Rațiu, Ilie Stanciu și mulți alți fotbaliști care au îmbrăcat de-a lungul timpului tricoul Sodei Ocna Mureș, și care au plecat dintre noi, a fost cinstită cu lampioane. În scurt timp, o ”părticică” din cerul de deasupra orașului salin a devenit… alb-albastră, iar în inimile celor care au participat la acest eveniment emoționant, răsuna celebrul îndemn ”Hai, Soda, dragă!”.
La inițiativa fostului mare arbitru FIFA, Sorin Corpodean, după evenimentul fotbalistic la care au participat fostele glorii Sodei Ocna Mureș, dar și invitații echipei, toți participanții s-au adunat în parcul din centrul orașului, unde au aprins lampioane și le-au înălțat spre cer.
”Alb-albastru sunt culori frumoase”, versul imnului Sodei Ocna Mureș. Alb-albastru a devenit și cerul senin, mângâiat de zborul lampioanelor, trimise în semn de cinste, respect și prețuire, celor care au părăsit echipa Soda Ocna Mureș și s-au ”legitimat” în echipa îngerilor.
Cei care au înțeles cel mai bine ce înseamnă Soda Ocna Mureș au rămas cu ochii țintiți pe lampion, iar în sufletul acestora s-au derulat amintiri frumoase alături de cei care au plecat la cer.
După acest episod s-a derulat ”repriza a 4-a”, unde toți participanții s-au întâlnit la sesiunea de socializare, iar Soda Ocna Mureș și-a adunat fiii lângă ea în amintirea vremurilor apuse, dar care sunt pe cale să răsară din nou.