unirea-elite-acs-poli-timisoara29Sâmbătă, pe terenul doi al Compexului Sportiv Cetate, s-au întâlnit Unirea Alba Iulia și ACS Poli Timișoara. Meciul a contat pentru etapa a 15-a, a doua a returului și a fost arbitrată de o brigadă hunedoreană, avându-l la centru pe Haidiner Denis, ajutat la cele două tușe de Haidiner Roxana și de Igna Andi. Partida s-a încheiat cu o remiză albă. 


 Cu câțiva dintre jucătorii titulari suspendați, printre care și golgheterul Adi Adam, uniriștii s-au prezentat onorabil în meciul de sâmbătă contra celor de la ACS Poli Timișoara și au reușit să facă un joc tactic excelent. Apărarea și linia mediană au funcționat excelent, iar oaspeții nu și-au creat nici o ocazie clară de a înscrie. Tinerii uniriști au avut câteva șanse bune de a înscrie, dar imprecizia de la finalizare a făcut ca scorul să rămână alb. Cea mai mare ocazie a gazdelor a venit pe finalul de joc, atunci, mijlocașul stânga, Pojar Andrei, nu a reușit să marcheze, după o acțiune foarte frumoasă. Astfel meciul s-a încheiat nedecis.


Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Întrebat despre jocul de sâmbătă, Adi Lopăzan, antrenorul Unirii Alba Iulia a declarat: Am făcut un joc bun, chiar dacă am avut trei jucători de bază suspendați, iar cei care i-au înlocuit au evoluat foarte bine. Am anihilat foarte bine adversarul, care nu a avut nici o situație clară de a marca pe tot parcursul jocului. Cu cum și noi la rândul nostru, stăm prost la capitolul eficacitate, nu am reușit să concretizăm prin marcarea unui gol, chiar dacă meritam acest lucru. Mai avem de disputat un joc în deplasarea de la Târgu Jiu, unde sperăm să facem o figură frumoasă”. 


Iată echipele de start:

unirea-alba-iuliaUnirea Alba Iulia

1
Petric
27
Tat
3
Szigmund
8
Suciu
5
Dan
26
Mihaiu
13
Palfi
10
Văsuț
2
Contz
7
Stânea
33
Pascu

 

Rezerve: 15. Ban , 25. Szikora, 6. Pojar, 17. Marc, 9. Bota, 11. Necreală
Antrenor: Adrian Lopăzan 
Antrenor secund: Robert Sicoe

 

poli-tmACS Poli Timișoara

1
Mosoarcă
3
Demenescu
4
David
5
Belu
2
Andreca
6
Tartan
10
Iseini
8
Stănilă
11
Buga
9
Ursu
7
Bonda

Rezerve: 12. Ureche, 14. Badaood, 16. Grosu
Antrenor: Savoiu Adrian


 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.