Muresul Vint de Jos-Viitorul Santimbru 28Aproximativ 1000 de persoane au asistat la primul  derby de Alba din 2016. Liderul, Viitorul Sântimbru, s-a deplasat la Vințu de Jos pentru jocul cu Mureșul, formație ce a renăscut în această iarnă. 

Deși mulți oameni de fotbal din județul Alba anticipau o victorie a gazdelor nu mulți s-au gândit că liderul va încasa cinci goluri, ținând cont de faptul că defensiva lui Comșa a luat doar 8 în 16 runde.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Derby-ul a fost decis încă din prima rundă, când echipa lui Mănăilă s-a desprins la două goluri, fără să permită adversarilor să fie periculoși.

Partea secundă nu a adus noutăți, iar Mureșul a continuat recitalul, izbutind să mai marcheze de trei ori, recuperând astfel handicapul 1-5 consemnat la Galtiu, în tur.

Personalități printre spectatori

În tribunele arenei vințene și pe marginea terenului s-au aflat aproximativ 1000 de spectatori, iar printre cei prezenți au fost zăriți și Cornel Țălnar, Călin Moldovan (antrenor Metalurgistul Cugir), Adorian Himcinschi (Performanța Ighiu), Raul Oargă și Mihai Manea (cuplul de antrenori de la Șurianu Sebeș), Sorin Corpodean (președintele CS Ocna Mureș), Claudiu Furdui (președintele ASC Pianu 2013) șeful comisiei de arbitri Alba, Alexandru Voda, finanțatorul echipei din Sebeș Armando Popescu, dar și mai mulți jucători sau oameni politici din localitate, printre care-i putem aminti pe viceprimarul comunei, primarul comunei Vințu de Jos, Vlad Gheorghe, acesta a luat loc pe banca tehnică alături de președintele de onoare al clubului Valentin Groza.

IMG_2133Concurs de penalty-uri la pauză

Mureșul Vințu de Jos a oferit în pauza meciului și o surpriză celor prezenți.  Crainicul stadionului Radu Pop, alături de președintele clubului Mureșul Vințu de Jos, Răzvan Hebean, au aruncat 10 mingi în tribună, iar cei care le-au prins au avut șansa să-și încerce norocul de la 11 metri, fiind puși față în față cu portarul de rezervă Adrian Roman.

La final, ultimii trei concurenți, au primit tricouri oficiale de joc, marca Joma. Fostul jucător al echipei din Vințu de Jos, Robert Morar, a câștigat și el un tricou însă a ales să-l ofere unui fan al „vulturilor albaștrii”.

Mureșul a câștigat „4 puncte”, iar Șurianu savurează și ea victoria vințenilor

Victoria cu 5-0 contra liderului Viitorul Sântimbru, a anulat și succesul din tur al echipei lui Dan Comșa, când Mureșul lui Manea era umilit cu 5-1 de Viitorul Sântimbru. Cert este faptul că acum Mureșul Vințu de Jos se poate mulțumi să recupereze doar patru puncte pentru, că în caz de egalitate, gruparea lui Mănăilă ar avea avantajul jocurilor directe.

Și Șurianu Sebeș a avut de câștigat din victoria vințenilor, gruparea antrenată de cuplul Manea-Oargă s-a apropiat la patru puncte de liderul Viitorul Sântimbru, iar Liga a IV-a Alba a fost relansată, ținând cont că eșecul de la Vințu de Jos va zgudui vestiarul liderului, iar din punct de vedere moral va fi greu ca Sântimbru să-și revină până la meciul cu ASC Pianu 2013.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.