Astăzi a fost programată reunirea liderului Ligii a 4-a Șurianu Sebeș, însă lucrurile au scăpat de sub control în Arini, după ce jucătorii au refuzat să se antreneze, ținând să afle situația actuală a clubului, după plecarea lui Armando Popescu. O serie importantă de jucători au solicitat să fie lăsați să plece, Mihai Manea precizând că nu va continua în asemenea condiții. Președintele Dani Popa a afirmat că jucătorii se află sub contract și că îi așteaptă mâine, la antrenament. 

Șurianu Sebeș este la un pas să se destrame, garnitura care a dus greul în tur solicitând să plece, după incertitudinea care planează asupra clubului. Președintele formației din Liga a 4-a i-a chemat pe fiecare jucător în parte la discuții, o parte dintre aceștia cerându-și actele să fie lăsați liberi.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Nu facem dragoste cu forța, dar jucătorii sunt sub contract! Așteptăm să vină cu ofertele concrete, să vedem unde vor să meargă, și apoi discutăm. Se discută și de bani, este normal, sunt jucători care nu acceptă diminuarea contractelor, dar noi sperăm să facem tot posibilul să continuăm în aceeași formulă. Dacă Mihai Manea a spus că vrea să plece… este problema lui. Cine nu se prezintă la antrenamentul de mâine, va suporta consecințele”, a precizat Dani Popa, președintele echipei Șurianu Sebeș.


  • Manea: ”În condițiile astea mai bine stau acasă”

Mihai Manea s-a prezentat și el alături de Raul Oargă la reunirea echipei, însă viitorul incert care planează deaspura Sebeșului l-a făcut să bată în retragere.

„În aceste condiții mai bine stau acasă, dar nu spun ”nu” niciunei oferte”, a declarat Mihai Manea, acesta așteptând un răspuns clar din partea oficialilor echipei.


  • Pleacă o duzină?!

O mulțime de jucători l-au anunțat pe președintele Daniel Popa că vor să plece, însă nu este sigur că aceștia vor fi și lăsați la alte echipe, fiind recunoscut pentru felul în care ține la contractele sale, conducătorul din Arini.

Pe lista posibilelor plecări se află: Bănică, Pop – Iclănzan, Potopea, Oara, Cristea, Trifa, P. Muntean și Oniche, însă lista poate continua cu Coltor și I. Grozav.

Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că clubul nu le-ar mai putea asigura aceleași condiții de ordin financiar, iar, cel mai probabil, dacă aceștia vor ajunge la un numitor comun cu conducerea clubului, Șurian uSebeș ar rămâne fără o parte bună din jucători, iar ceilalți vor fi obligați să ducă greul în retur, sub comanda lui Doru Oancea, care a afirmat că „eu nu plec orice ar fi”.

Iată lotul prezent la reunire: Bănică, Pop – Iclănzan, Rahovean, Ș. Radu, Potopea, Trif, Neagu, Trifa, P. Muntean, Ludwig, Cristea, Oara, Drăgan, Lăcătuș, Oniche, Marcu, Comănese (revenit după împrumutul de la Sportul Petrești), Tocu (juniori Șurianu). Au lipsit: Weiner, I. Grozav, Coltor, Stănilă și Șuteu, care este aproape de Metalugistul Cugir.

Rămâne de văzut care va fi viitorul echipei care a dominat prima parte a Ligii a 4-a, însă un lucru este clar: norii gri s-au așternut asupra Arinilor, iar fotbalul din Sebeș se află în corzile ringului, fiind greu de crezut că oficalii sebeșeni vor găsi sponsori pentru a asigura plafonul salarial, care a ajuns acum la aproximativ 40.000 de lei lunar.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Nu se poate, galactica echipa a Sebesului sa se destrame? Cei atat de valorosi, pe langa care Ronaldo sau Mesi par niste diletanti rataciti pe terenul de fotbal, nu au cum sa plece de la atat de mult titrata Sureanul Sebes. Daca se va intampla asa ceva fotbalul romanesc va suferi o lovitura din care nu isi va reveni in urmatoarele doua decenii. Cel putin. Insa sunt convins ca luminatii conducatori ai echipei din nesecata lor intelepciune si incomensurabila lor pricepere vor gasi solutii sa salveze Sureanul Sebes si implicit fotbalul romanesc. Oameni buni soarta fotbalului romanesc este in mainile dumneavoastra. Salvati-ne !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.