unirea - sasciori26În ultimii ani România nu numai că sare peste niște etape esențiale în tot ceea ce privește sportul, dar românul își dorește performanțe peste noapte, fără să bage adânc mâna în buzunare. Astăzi, discutăm despre fotbalul județean, în special Liga a 4-a, un eșalon ”emancipat”, cu un nivel bun. Acest lucru se datorează, bineînțeles, și infrastructurii, o cărămidă importantă în baza de dezvoltare a fenomenului fotbalistic. Cum se prezintă suprafețele de joc la finalul turului și care sunt stadioanele pe care fotbaliștii pășesc cu drag în fotbalul din Alba, aflați din rândurile următoare.

Denivelări, mușuroaie, smocuri de iarbă și chiar pământ pe alocuri, fac ”deliciul” fotbaliștilor din județ în fiecare sfârșit de săptămână. Sunt și baze întreținute, în locurile în cre edilii simpatizează fenomenul, însă există și terenuri unde construcția se rezumă la celebra expresie fotbalistică… ”bufa-bufa”. Iată o prezentare a stadioanelor din fotbalul Ligii a 4-a.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Viitorul Sântimbru – Baza Sportivă Galtiu (+)

Până acum doi ani, Viitorul Sântimbru își disputa meciurile de pe teren propriu la Coșlariu, un teren mic, ce ar putea fi folosit fără probleme la juniori D. Practic, degajările din 6 metri Viitorul Santimbru-Dalia Sport Daia Romana49puteau reprezenta un real pericol la poarta adversă, însă dorința celor din clubul sântimbrean, aceea de a evolua pe o suprafață ”curată” a devenit realitate. Baza sportivă din Gatliu este una bună, cu un gazon sănătos, însă pe timp de ploaie, drenajul gazonului nu face față, iar bălțile apar pe alocuri. Stadionul este foarte bine asigurat, împrejmuit cu un gard mare de plasă metalică, iar fotbaliștii beneficiază de două vestiare mari, încăpătoare, precum și dușuri. Faptul că Viitorul Sântimbru este o prezență certă în fruntea clasamentului din Ligii a 4-a în ultimii ani se datorează și bazei sportive, amenajată prin fonduri europene accesate de Primăria comunei Sântimbru. Pe vreme bună, stadionul din Galtiu reprezintă o adevărată oază de liniște fotbalistică pentru fotbaliști, iar în vară, baza de la Galtiu a fost recompensată cu organizarea Supercupei AJF Alba, dintre Performanța Ighiu și Mureșul Vințu de Jos. Stadionul are prevăzută o tribună, care poate găzdui până la 400 de spectatori.

Mureșul Vințu de Jos (+)

O altă ”bijuterie” a fotbalului județean se află la Vințu de Jos, comună care a mai cochetat cu fotbalul profesionist în urmă cu mai mult timp, fantoma Kozarei fiind prezentă și acum în comuna din Alba. Baza sportivă beneficiază de un gazon bine întreținut, cu sistem propriu de Muresul Vintu de Jos-Olimpia Aiud77irigare, vestiare mari și o parte cu nocturnă, benefică antrenamentelor de seară. Gazonul rezistă atât pe vreme ploioasă, cât și la temperaturi mai scăzute, fiind una dintre cele mai bune uprafețe de joc din județul Alba în anotimpurile capricioase. La fel c și în czul Sântimbrului, performanțele din ultima vreme ale trupei conduse de Mihai Manea stau la adăpostul terenului bun de acasă, echipa fiind neînvinsă în meciurile de pe propria iarbă. Și din punct de vedere al siguranței baza sportivă din Vințu de Jos excelează, fiind înonjurată de un gard mare de metal. Un alt plus pentru stadionul din Vințu de Jos îl reprezintă tribuna, care este acoperită, iar suporterii se pot bucura de partide indiferent dacă afară este soare, ninge sau plouă. Bineînțeles, plusul primit pentru facilitățile și ondițiile bazei sportive e datorează în mare măsură și aparatului legislativ din comună.

ASC Pianu 2013 (-)

O echipă frumoasă, cu mulți fotbaliști tehnici este nevoită să suporte un teren prost, denivelat și de dimensiuni mai mici. În Pianu încă nu s-a trecut la modernizarea bazei sportive, însă, potrivit surselor noastre se dorește acest lucru. Vestiarele pentru fotbaliști ASC Pianu - Unirea Alba Iulia29sunt destul de mici, iar suporterii nu au o tribună amenajată. Nici siguranța fotbaliștilor nu este sporită, fiind un grd de mici dimensiuni în jurul stadionului, însă ”pienarii” sunt oameni pașnici și iubitori de fotbal, neexistând evenimente care să nu facă cinste fenomenului cu balonul rotund. Cea mai bună dovadă că oficialii echipei nu prea sunt de acord cu baza sportivă proprie o reprezintă faptul că în acest sezon, ASC Pianu a disputat două partide ”în deplasare”,catalogate ca meciuri de acasă, la Vințu de Jos contra Viitorului Sântimbru și la Zlatna, împotriva Cuprirom-ului Abrud. Un plus pentru echipa alb-verde îl reprezintă nocturna puternică instalată la stadion, care le permite jucătorilor să se antreneze indiferent de oră.

Șurianu Sebeș (-)

Cu toate că Baza Sportivă din Arini este una dintre cele mai frumoase din județul Alba, din punct de vedere al condițiilor, un lucru nu face cinste fotbalului – GAZONUL!În municipiul de lângă Alba Iulia, unde șomajul bate pre zero, suprafața de joc a terenului unde echipa cu Surianu Sebes-Viitorul Santimbru39pretenții Șurianu Sebeș își dispută meciurile, lasă o imagine dezolantă. Iarba este tot mai rară pe teren, iar în vreme rea, cu ploaie sau ninsoare, gazonul din Arini devine derdeluș, spre disperarea fotbaliștilor adverși, contribuind din plin la ”minusul” spectacolului de pe teren. Cu toate acestea, în Arini sunt vestiare frumoase, spațioase și chiar un centru de cantonament, care încă nu a fost dat spre folosință. Și spectatorii se pot declara mulțumiți de condiții, existând două tribune metalice, acoperite de dimensiuni mari. Suprafața de jos este împrejmuită de un gard metalic mare, iar fotbalul se poate practica în siguranță.

Euro Șpring (-)

Un alt teren care pune contre spectacolului fotbalistic este cel din Șpring. Baza Sportivă ”Teodor Cotârlea”, locul în care Euro Șpring, fostul lider al Ligii a 4-a își desfășoară meciurile are un gazon… ”sensibil”, iar după vremuri ploioase, stadionul amplasat lângă vale devine Spring - Daia46precum o mlaștină și jocul de fotbal o adevărată luptă. Nici vestiarele nu sunt foarte mari la Șpring, însă primează interesul oamenilor pentru fotbal. Stadionul este împrejmuit cu gard metalic, iar tribunele sunt mari și acoperite spre satisfacția spectatorilor. Interesant te faptul că deși Primăria Șpring a demarat și finalizat un proiect în cadrul căruia era prevăzut și o nouă bază sportivă, la standarde înalte, administrația locală nu a dat undă verde noului stadion, construit la Drașov. Nu puține au fost duelurile în care Euro Șpring a avut de suferit din cauza terenului propriu, formația de la granița cu județul Sibiu având în componență mai mulți fotbaliști tehnici. Totodată, și accesul la stadionul din Șpring se face destul de greoi, iar după ploaie nu este indicat să parcați lângă baza sportivă, existând posibilitatea să rămâneți împotmoliți.

Rapid CFR Teiuș (-)

Una dintre cele mai bune baze ale județului din trecut a ajuns la stadiul de… ruină, vestiarele, gazonul, tribunele fiind într-o avansată stare de degradare. Interesul scăzut din ultimul timp pentru fotbalul teiușean a condus la această situație. Jocu lde fotbal se practică Rapid CFR Teius-Energia Sasciori38cu greutate pe stadionul din Gara Teiuș, construcția fiind practic un detaliu pentru echipele care se înfruntă pe acest gazon. Iarba este mai puțină decât punctele din clasament ale Teiușului, iar suprafața de jos pune mari probleme controlului balonului. Nici spectatorii nu sunt privilegiați, vechea tribună fiind dărmată, în locul acesteia fiind improvizat un cadru de metal. Cu toate acestea echipa locală a arătat o față frumoasă în turul de campionat, bazându-se pe jucători tineri și dornici de performanță. Cu un mic ajutor din partea Primăriei Teiuș, dar și din partea CFR-ului, deținătoarea de drept a complexului sportiv, fotbalul poate să renască la Teiuș, iar gloria de odinioară va putea fi din nou savurată.

CS Ocna Mureș (-)

Cu toate că suprafața de joc a stadionului ”Soda” se prezintă foarte bine aproape în orice condiții, baza sportivă a fost învelită de o mantie a degradării. Primul stadion din România cu nocturnă își linge rănile precum un câine rănit, iar speranța că fondurile pot fi atrase pentru CS Ocna Mures-Inter Ciugud33modernizare crește de la o zi la alta. Vestiarele și locul destinat pregătirii meciului arată ca după război, însă actuala conducere a încercat să aducă ceva îmbunătățiri pentru a crește confortul fotbaliștilor. Cu toate acest viitorul sună destul de bine în orașul salin, având în vedere că Primăria Ocna Mureș a intrat în posesia stadionului, iar primele lucrări de modernizare se pot vedea la tribună. Măsurile de siguranță au un grad ridicat, spectatorii sunt feriți de vremea rea în tribuna acoperită, iar fotbaliștii calcă un gazon istoric, aflat în conservare până în urmă cu puțin timp. Cel mai probabil, în viitorul apropiat Baza Sportivă din Ocna Mureș va primi un mare ”+” la acest capitol.

Viitorul Spicul Daia Română și Dalia Sport Daia Română (+)

Nou promovata Viitorul Spicul Daia Română cu rivala Dalia Sport Daia Română își dispută partidele de pe teren propriu pe același gazon. Baza sportivă din localitate nu excelează la Daia - Daia69calitate, însă jocurile se desfășoară în liniște, atât din punct de vedere al spectacolului fotbalistic din teren, cât și din tribune. Primăria din localitate a demarat un amplu proiect care a prevăzut și modernizarea unei baze sportive, lucru benefic pentru comuna… care respiră fotbal. Vestiarele unt moderne, iar suprafața de joc este decentă, mult mai bună decât în alte locuri din județul nostru. Un minus vine de la spectatori, care nu au o tribună de unde să poată să vizioneze meciurile, și de la siguranță, terenul fiind înconjurat de un gard destul de mic.

AFC Unirea 1924 Alba Iulia (+)

Probabil locul în care orice fotbalist din Liga a 4-a își dorește să evolueze. Gazonul care a fost unirea..374călcat odinioară e Ovidiu Maier, Alin Paleacu, Nicușor Stanciu sau Gicu Grozav a devenit astăzi adăpost de crampoane… amatoare. Complexul Cetate este cel mai probabil singurul stadion din Liga a 4-a unde nu ai ce să bagi e vină, începând de la vestiare, siguranță, gazon și tribune pentru suporteri. Prilejul de a juca fotbal pe ”bijuteria” județului reprezintă o mare bucurie și totodată o plăcere pentru toți fotbaliștii din județ, care vin cu drag în deplasare la Unirea Alba Iulia.

Olimpia Aiud (+)

Rămas cu un singur stadion după sigilarea complexului Metalul, Aiudul beneficiază de o bază sportivă destul de solidă, care bate spre excelare la aproape toate capitolele. Suprafața de Olimpia Aiud-Inter Ciugud98joc este una bună spre foarte bună, fiind mici probleme în vreme ploioasă, însă gazonul de pe Aiudelul a demonstrat că spectacolul poate fi garantat și în aceste condiții. În urmă cu puțin timp iarba era un accesoriu luxos pe acest stadion, însă întreținerea și implicare oamenilor responsabili a adus gazonul la o stare foarte bună. De asemenea, și clădirea ce găzduiește vestiarele echipelor se prezintă foarte bune, iar condițiile pentru jucători sunt bune. Și spectatorii sunt privilegiați pe Aiudelul, existând o tribună mare ce poate găzdui peste 500 de iubitori ai fotbalului. De asemenea, infrastructura destinată siguranței este dezvoltată, arena fiind împrejmuită de garduri înalte. Singurul minus pentru acest stadion ar fi priveliștea dezolantă din jur, cu clădiri vechi și utilaje care nu mai funcționează, însă spectacolul fotbalistic nu este direct afectat.

Inter Ciugud (-)

Unul dintre stadioanele pe care fotbaliștii nu pășesc cu plăcere. Cu tote că gazonul ete destul de bun, suprafața de joc a fost criticată de Neluțu Sabău, fost component al Generației de Ciugud - Șpring76Aur, fotbalist care a evoluat într-o partidă pentru echipa condusă de Adrian Bicheși. Acesta s-a plâns la o televiziune națională că gleznele sale au avut de suferit din cauza gazonului, precum și execuțiile. Despre siguranța jucătorilor nu se prea poate vorbi la Ciugud, stadionul fiind înconjurat de un gard mic, care nu ar face față revoltei unor fanatici, însă oamenii din Ciugud sunt pașnici și nu au fost probleme de genul. Nici condițiile în care se pregătește meciul nu sunt foarte bune, practic existând ouă vestiare mici, iar de tribune nici nu se pune problema. Spectatorii urmăresc meciurile echipei favorite din spatele gardului, însă acest lucru nu le obstrucționează vederea.

CIL Blaj (+)

Fotbalul din Blaj a devenit opțiunea secundă atât pentru suporteri cât și pentru administrația locală, oamenii din ”Mica Romă” îmbrățișând cu drag voleiul. Cu toate acesta, condițiile CIL Blaj-Surianu Sebes52dedicate practicării fotbalului sunt destul de bune, iar CIL Blaj e mândrește cu baza sportivă pe care își desfășoară meciurile. Gazonul din Blaj est destul de bun, acest lucru fiind demonstrat la partida de duminică, împotriva Sebeșului, iarba rezistând chiar dacă a plouat bine înainte și în timpul jocului. Fotbaliștii se pregătesc într-o clădire mare ce găzduiește vestiarele, dotată cu toate utilitățile, iar spectatorii beneficiază de o tribună mare pentru vizionarea jocurilor. Și măsurile de siguranță sunt ridicate, terenul fiind înconjurat de un gard mare de metal.

Gaz Metan Valea Lungă (-)

Terenul echipei nou promovate nu excelează la niciun capitol, gazonul prezentând denivelări Valea Lungă - Pianu40care lasă urme în desfășurarea spectacolului fotbalistic. Nici vestiarele nu sunt la standarde înalte, iar spectatorii nu au prea multe opțiuni în a urmări partidele de pe teren propriu, existând o tribună pe un cadru metalic. Practic, stadionul din Valea Lungă este înconjurat de terenuri agricole, precum majoritatea bazelor sportive din Liga a 5-a. Terenul echipei din subsolul clasamentului este împrejmuit de o plasă metalică, siguranța fotbaliștilor nefiind pusă în pericol.

Energia Săsciori (-)

Cu toate că la prima vedere stadionul din Săsciori ar merita un ”+”, la o privire mai atentă decizia se poate schimba radical. Vestiarele pentru jucători sunt destul de bune, mari, Energia Sasciori-Olimpia ASiud101abrud terenîncăpătoare și dotate, tribunele există, sunt acoperite și pot găzdui mai mulți suporteri, gazonul este cel care privează complexul din Săsciori de un mare ”+”. Chiar dacă este nivelat, pe alocuri sunt capcane pentru fotbaliști, care nu de puțin ori au dat pe lângă minge în timpul încercării unei centrări. Smocurile de iarbă fac deliciul publicului, aducând faze amuzante, în atenția celor prezenți la partidele Energiei, iar construcția se poate dezvolta mai mult cu mingi pe sus. O altă problemă care a mai fost evidențiată în atenția publicului larg este siguranța jucătorilor. Tribunele înalte le permit spectatorilor să arunce cu obiecte în teren, astfel de episoade petrecându-se în sezoanele precedente ale Ligii a 4-a.

Cuprirom Abrud (-)

Pe lângă faptul că fotbalul se află deja în purgatoriu în Munții Apuseni, lucru afirmat de Costică Moldovan, antrenorul echipei Cuprirom Abrud, starea bazei sportive din localitate o ia abrud terenpe urmele echipei. Amintirea Cuprului Abrud se păstrează cu sfințenie în lada de zestre, iar actuala echipă a orașului minier se zbate în fotbalul județean, după mai multe sezoane în care a excelat. Stadionul din localitate plânge după o modernizare, vestiarele se degradează pe zi ce trece, iar spectatorii beneficiază de un suport minim în a urmări partidele. Nici starea gazonului nu este una foarte bună, spectacolul fotbalistic având de suferit din cauza aceasta. Un alt minus pentru stadionul din Abrud îl reprezintă infrastructura rutiera deplorabilă, drumul de acces în Munții Apuseni fiind unul de coșmar pentru șoferi, dar și pentru echipele care e deplasează la Abrud.

sursă foto: Cuprirom Abrud – facebook.com

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Vintu de jos
    ,, ondițiile bazei sportive e datorează în mare măsură și aparatului legislativ din comună.,,Pentru tine administrativ si legislativ este tot una?..sau poate te refereai la faptul ca baietii din administrativ sunt vizati de cei din legislativ?:))Numa’ bine , rau la nimeni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.