Stadionul Soda Ocna Mureș a găzduit duminică, două partide amicale, între seniorii clubului ocnamureșean și juniorii de la CS Florești, respectiv juniorii A1 ai clubului CS Soda Ocna Mureș și CS Zlatna. Echipa antrenată de Ovidiu Maier și Ionuț Pereat s-a impus cu 5-0, pe când Juniorii A1 au cedat în fața echipei din Zlatna, scor 1-7.

După ce au remizat sâmbătă, scor 2-2, la Mureșul Luduș, ocnamureșenii au susținut duminicp, un alt test amical, de această dată pe propriul teren. ”Stadionul Dragostei” a fost înghițit de zăpadă, însă cu toate astea a ieșit un joc bun de verificare, Soda impunându-se cu 5-0.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Golurile au fost marcate de I. Cociș (22), Rațiu (39, 65 – ambele din penalty), Csegoldi (68) și Olar (71). Jocul a fost controlat de la un capăt la celălalt de echipa gazdă, care chiar dacă a întâlnit un adversar tânăr, s-a pregătit bine și a ieșit un amical disputat, și gazdele folosind în primul 11 nu mai puțin de 6 juniori.

CS Soda Ocna Mureș: Decean – Piroșca, Csegoldi, Rațiu, Bălțat – Nemeș, Moise, Cotoară, Miclea, Dandoș – I. Cociș. Au mai evoluat: Țiboc, Gabor, C. Ivașcu, Cristeaa, Olar, Vaidasigan, Pereat. Antrenori Ionuț Pereat și Ovidiu Maier.


Pe terenul doi al complexului Soda, s-a disputat amicalul ditnre Juniorii A1 ai clubuui gazdă și cei de la CS Zlatna. A fost un meci disutat, în care zlătnenii s-au impus cu 7-1 (4-1), după golurile marcate de: D. Cristea – 3 goluri, A. Mărginea, Kiraly, Bustan, Truță, respecitv I. Cociș, atacantul ocnamureșean mai ratând o lovitură de la 11 metri în prima repriză.

CS Soda Ocna Mureș: Decean – Petean, Piroșca, Halmagy, Pușcaș, Naghi, Moise, Miclea, Obreja, Bambo, I. Cociș. Au mai evoluat: Șarkany – D. Cociș, Timar, Ganea. Antrenor Gabriel Cotoară.

CS Zlatna: Iviniș – Bradu, Nistor, Tontea, Bustan, Dandea, Truță, A. Mărginean, Kiraly, D. Cristea. Au mai intrat: Negrușa, Mătășer – portari, Pușcău, Cucu, Gâța, Câmpean, Cărăbeț, Cadar, Florea. Antrenor Ionel Danciar. 

sursa foto: Soda Ocna Mureș

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.