
Nicolae Stanciu a fost prezentat oficial la Sparta Praga. Clubul de fotbal ceh găzduieşte pe site-ul propriu un interviu cu jucătorul originar din Craiva, dar şi imagini cu acesta în echipamentul noii sale echipe.
O primă întrebare la care a trebuit să răspundă noul purtător al tricoului cu numărul 10 de la Sparta Praga a fost legată de postura recentă de adversar al acestei echipe. În vara anului 2016, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Stanciu a marcat toate cele trei goluri ale Stelei împotriva Spartei Praga, echipa bucureşteană obţinând calificarea cu scorul general de 3-1. “Da, îmi amintesc de meciurile cu Sparta Praga. Este o amintire frumoasă pentru mine. Desigur stadionul, pe care îl ştiam de atunci, îmi devine acum din ce în ce mai familiar”, a răspuns Nicolae Stanciu. Iată celelalte întrebări şi răspunsuri ale interviului, precum şi un clip video şi o galerie foto cu Stanciu în echipamentul noii sale echipe.
– Ai făcut o declarație anul trecut, în decembrie, că ai dori cu adevărat să colaborezi cu antrenorul Andrea Stramaccioni și că într-adevăr ai dori să vii la Praga pentru a deveni jucător al Spartei. O întrebare simplă: de ce?
– N.S.: Sparta m-a dorit mult şi pentru mine cel mai important lucru este să ajung acolo unde oamenii mă vor, sunt drăguţi cu mine. Vreau să răsplătesc pe măsură încrederea care mi-a fost acordată.
– Ai vorbit cu Bogdan Vătăjelu înainte de a semna contractul?
– N.S.: Da. Iar acum vorbim, iată, aproape în fiecare zi… L-am întrebat despre oraş şi club şi mi-a spus numai lucruri bune, aşa că sunt nerăbdător să joc aici.
– Ştii desigur că Sparta îşi doreşte performanţe atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional, în cupele europene. Te-ai întâlnit de altfel cu o asemenea situaţie atât la Steaua cât şi la Anderlecht. Te motivează să faci parte din cea mai titrată echipă din Cehia?
– N.S.: Da, fără îndoială. La fel ca Steaua în România şi Anderlecht în Belgia, Sparta Praga este cea mai importantă echipă din Cehia şi un nume important în fotbalul european, propunându-şi în mod firesc parcursuri cât mai apreciate şi în cupele europene.
– Echipei noastre îi lipsea un jucător capabil să poarte tricoul cu numărul 10. Crezi că oficialii clubului nostru au insistat pentru transferul tău pentru a acoperi acest gol?
– N.S.: Sunt convins că asta a fost motivaţia dar acest lucru este mai puţin important. Nu stă totul într-un singur jucător. Sparta Praga are mulţi fotbalişti de valoare şi sunt convins că împreună putem face lucruri frumoase, putem obţine rezultate importante.
– Cum priveşti faptul că transferul tău este cel mai mare în plan financiar din istoria fotbalului ceh?
– N.S.: Nu ştiu. Nu generează asta vreo presiune suplimentară pentru mine. Voi încerca să dau totul pe teren, să pun umărul la rezultate bune şi foarte bune.
– Vorbeai despre echipă… Mai cunoşteai vreun jucător de aici în afara conaţionalului tău Vătăjelu?
– N.S.: Le ştiam numele. Mulţi mi-au fost adversari. Plus că în timpul liber obişnuiesc să joc fotbal pe calculator. Şi de acolo ştiu multe nume.
– Ce îţi propui ca jucător al Spartei Praga?
– N.S.: Îmi propun să câştig trofee, aşa cum am făcut-o la Steaua şi la Anderlecht. De asemenea îmi doresc să putem juca în Liga Campionilor. Anul ăsta e mai greu, pentru că avem multe puncte de recuperat, dar sper să fim cât mai bine poziţionaţi la sfârşitul sezonului.
Posted by AC Sparta Praha on 23 Ianuarie 2018