CSM Lugoj-Performanta Ighiu61Unul dintre principalii piloni ai Performanței Ighiu, Romică David are așteptări mari de la noul an. Atacantul din Munții Apuseni își dorește să fie golgheter în Liga a 3-a și să își ajute echipa să își îndeplinească obiectivele. Acesta nu ar spune ”NU” unei provocări dintr-un eșalon superior, însă focusarea sa rămâne axată pe trupa din Ighiu.

Unul dintre cei mai buni marcatori din ultimele sezoane în fotbalul județean, Romică David va anivesrsa în scurt timp un an de când se află la Performanța Ighiu. Atacantul a promovat cu trupa lui Himcinschi în Liga a 3-a unde a avut un parcurs de pus în ramă, atât personal cât și cu echipa.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Vreau ca în 2016 să continui pe același trend și să am parte de multe împliniri, atât individual cât și cu echipa. Îmi doresc să înscriu mai multe goluri ca în 2015 și să evoluez într-un eșalon superior. De când am început să joc fotbal am visat să ajung sus și cred că pot să o fac, dar de ce să nu mă gândesc că pot promova cu Ighiu în Liga a 2-a, iar visul să îmi rămână realitate”, a afirmat Romică David.

Chiar dacă este curtat de mai multe echipe din eșalonul secund, Romică David va rămâne la Ighiu cel puțin până în vară, asta dacă nu se va găsi o echipă care să achite „prețul corect”pentru vârful lui Himcinschi.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. SI CARE E,,PRETUL CORECT,,? VRETI SA FACETI BANI PE SEAMA LUI?IN LOC SA FIM BUCUROSI CACI ARE OFERTE SISANT INTERESATE DE EL ECHIPE DIN ESALOANELE SUPERIOARE! ROMICA TINE-O TOT ASA! IAR ANUL IN CARE AI INTRAT SA-TI ADUCA MULTE BUCURII SI SA DEVI GOLGHETERUL LIGII3,LA MULTI ANI!,ROMI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.