bratima-2Una dintre cele mai surprinzătoare mutări ale viceliderului Mureșul Vințu de Jos a fost ”repatrierea” mijlocașului albaiulian Ionuț Bratima. Acesta a renunțat la mirajul ligii secunde, dorindu-și foarte mult să evolueze și a acceptat propunerea venită de la Vinț. Principalul ”vinovat” pentru acest lucru este Dan Mănăilă, Ionuț Bratima aflându-se la a 4-a colaborare cu tehnicianul bănățean. Care sunt obiectivele lui Bratima și de ce a acceptat un ”come-back” în fotbalul județean, aflați din rândurile următoare.

Ionuț Bratima a evoluat ultima dată în fotbalul amator din Liga a 4-a în 2012, la Europa Alba Iulia, formație alături de care a făcut pasul în eșalonul terț. De atunci au urmat mai multe experiențe în Liga a 3-a la Unirea Dej, FC Hunedoara, Metalurgistul Cugir și FCM Baia Mare, cu ultima formație făcând pasul pe cea de a 2-a scenă a fotbalului din România.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Ionuț Bratima este recunocut pentru calmul său din joc, pentru siguranță și pentru deposedările sale, fiind un fotbalist care pune suflet pe teren în fiecare minut. Acesta a vorbit despre cum a primit oferta de la Mureșul Vințu de Jos și cum vede această revenire în fotbalul din Aba.

”Nu ascund faptul că am avut și alte oferte atât de la Liga a 2-a, cât și Liga a 3-a, însă cei de la Mureșul mi-au prezentat un proiect destul de corect și serios din toate punctele de vedere. Când întâlnești astfel de persoane nu mai poți sta pe gânduri în ceea ce privește decizia ta. Mă bucur că s-au gândit la mine și le multumesc pe aceasta cale domnilor Constantin Pralea, Valentin Groza și Cătălin Crăciun. A contat enorm faptul că domnul Dan Mănăila este antrenor aici, iar eu aveam nevoie de un asemenea om în această perioadă”, a decalrat Bratima pentru Absport.ro

Drumurile fotbalistice ale lui Dan Mănăilă și Ionuț Bratima s-au intersectat pentru a 4-a oară, cei doi colaborând la Europa Alba Iulia, Unirea Dej, Metalurgistul Cugir și acum la Mureșul Vințu de Jos. Chimia fenomenului există între Mănăilă și Bratima, tehnicianul având încredere în mijlocașul albaiulian, solicitându-l în majoritatea proiectelor sale din această sferă.

”Într-adevăr este antrenorul care mi-a întins o mână de ajutor atunci când am avut nevoie, și lui îi datorez ascensiunea mea din perioada Europa Alba Iulia și până în prezent. Mă cunoaște cel mai bine din toate punctele de vedere și pot să spun că de când l-am cunoscut mi-a fost și îmi este ca un tată, și îi mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-a dat, atât profesionale cât și din viața de zi cu zi. Când am ales să vin la Vinț am făcut-o pentru că îmi plac provocările, iar cu dânsul lângă noi nu putem avea decât un singur gând – PROMOVAREA! Sper ca această experiență să nu fie ultima și să mai putem colabora pe viitor”, a mai precizat Ionuț Bratima.

Totodată, mijlocașul albaiulian a vorbit și despre campania de transferuri a noii sale echipe, precum și despre obiectivele personale din returul de campionat.

”Obiectivul meu principal este să rămân sănătos, să mă pot antrena și să îmi ajut colegii din teren cât mai bine. În momentul de față oficialii de la Mureșul Vințu de Jos au făcut niște sacrificii și au ridicat ștacheta prin aducerea unor jucători de valoare cu experiență în ligiile superioare. Mă bucur că acest lucru se întâmplă în fotbalul nostru județean și sper ca de acum înainte și alte cluburi să facă la fel, iar jucătorii să fie respectați din toate punctele de vedere chiar și la acest nivel. Le mulțumesc oamenilor din club că s-au gândit la mine și m-au cooptat în acest proiect, iar personal le urez tuturor echipelor multă baftă, dar la final noi să fim cei care ne bucurăm de îndeplinirea obiectivului”, a conchis Ionuț Bratima.

Ionuț Bratima a mai jucat în județ pentru Rival Alba Iulia și Unirea Alba Iulia – la juniori, iar la seniori a îmbrăcat tricourile echipelor Soda Ocna Mureș, CSM Sebeș, CS Zlatna, Viitorul Sântimbru, Europa Alba Iulia și Metalurgistul Cugir.

sura foto: facebook.com, sport.alba24.ro

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.