ipaIubitori ai fotbalului din cadrul structurii IPA 2 Alba (Asociația Internațională a Polițiștilor) participă la Turneul internațional de fotbal în sală pentru forțele polițienești 2015, ediția a 33-a, competiție găzudită de Olanda. La acest eveniment fotbalistic au fost înscrise 208 echipe din 50 de țări afiliate la IPA, iar turneul se desfășoară în perioada 12-16 octombrie.

IPA 2 Alba a încheiat astăzi faza grupelor, unde a obținut 13 puncte din 4 victorii, un egal și două înfrângeri. Dar iată rezultatele:

  • Shymkent Kazakhstan – IPA 2 Alba 3-1
  • E.P. Ukraine – IPA 2 Alba 1-2
  • IPA 2 Alba – Police Lier 3-0
  • Gendarmerie Nationale Francaise – IPA 2 Alba 2-0
  • IPA regiunea 4 Arad – IPA 2 Alba 2-4
  • Tuzla – IPA 2 Alba 1-1
  • MIX Tean Prihstina – IPA 2 Alba 0-3
Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Turneul se desfășoară în sistemul 4+1, iar fiecare repriză durează 15 minute. Lotul IPA 2 Alba este format din:

Rareș Gânscă și Alin Țerfea (portari); Claudiu Demeterca, Andrei Miclea, Vasile Ranca, George Antal, Ovidiu Sberea și Tudor Pașca (jucători de câmp).

Rareș Gânscă, fotbalist care apără și buturile echipei Olimpia Aiud a precizat pentru Absport.ro că ”turneul este foarte bine organizat, din toate punctele de vedere. Nivelul fotbalistic este unul ridicat, iar noi sperăm să mergem cât mai departe în fazele eliminatorii”.

IPA 2 Alba va juca mâine în 16-imile competiției.

La Turneul internațional de fotbal în sală pentru forțele polițienești pot participa: polițiști, pompieri, ofițeri vamali, personal militar, angajați ai Administrației Financiare, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, funcționari, angajați din provincie sau municipali și angajați ai diferitelor ministere.

sursa foto: facebook.com

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.