rapid-cfr-teius-viitorul-santimbru44Un alt tânăr care începe să iasă la rampă în Liga a 4-a este Denis Hulea, fiul vicepreședintelui AJF Alba, Ovidiu Hulea și fratele președintelui echipei Viitoru Sântimbru, Adrian Hulea. Denis este cel mai diferit din acest triunghi, fiind o fire calmă, liniștită, care cu greu poate fi enervat. Acesta iubește fotbalul și visează la un trofeu cu echipa Viitorul Sântimbru, este modest, și nu se gândește la fotbalul mare, precizând că vrea să ardă corect toate etapele carierei de fotbalist. Denis Hulea a devenit un om important în angrenajul echipei de la Sântimbru, fiind un fundaș apreciat pentru calitățile sale.

  • Carte de vizită

Nume: Denis Hulea

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Data nașterii: 13.10.1999

Înălțime: 1,80

Greutate: 70

Posturi favorite: fundaș central, fundaș dreapta

  • Scurtă prezentare

Denis a cochetat cu fotbalul încă de mic, debutând la Unirea Alba Iulia sub comanda lui Raul Unchiaș. Acesta s-a dezvoltat foarte bine și și-a ”lustruit” calitățile defenisve, devenind un fundaș cu un plasament bun, o lovituă bune de cap și stăpânire de sine, ieșind din mute situații cu balonul la picior din propria jumătate. Mai mult, n comparație cu tatăl și fratele său, Denis este o fire mai calmă, mai liniștită, lucru ce îl ajută și pe teren. Adrian Hulea a spus despre Denis că este opusul său, dar că îl consideră un jucător bun, care poate să ajungă departe în fotbal, familia Hulea sprijinindu-l pe mezin să reziste în această lume.

  • „Cum mă văd eu?!”

Pe lângă faptul că are un temperament curat și liniștit, Denis este și modest, conștient fiind de faptul că fotbalul la nivel mare presupune foarte multe sacrificii.

„Cariera mea de fotbalist a început în anul 2009 când tatăl meu a venit și mi-a spus că o să încep antrenamentele la Unirea Alba Iulia, cel mai important club din orașul nostru, alături de domnul antrenor Raul Unchiaș. Pe moment nu am știut cum să reacționez, dar mai apoi mi-am dat seama că urmează o etapă importantă în viața mea care poate să îmi decidă viitorul. Deocamdată nu mă gandesc să ajung la o echipă mare din țara noastră, iau totul pas cu pas. În primul rand îmi doresc să câștig primul meu trofeu alături de Viitorul Sântimbru, apoi să fac pasul la o echipă județeană din Liga a 3 -a unde să câștig mai multă experintă pentru o ligă mai puternică. Așezarea în teren și lovitura cu capul sunt calitățile mele care mă ajută să dau un randament maxim pe postul pe care îl joc. La capitolul îmbunătățiri aș pune preț pe viteză și masa musculară”, a declarat Denis Hulea.

De asemenea, fundașul echipei VIitorul Sântimbru se bucură de faptul că Alexandru Kalanyos a ajuns la formația de la Galtiu, acesta precizând că tinerii primesc foarte multe șanse, devenind parte importantă în vestiarul echipei. Tototdată, Denis a vorbit ș ice înseamnă fotbalul în familia Hulea.

„Chiar am început să am tot mai multe minute jucate la echipa de seniori a clublui, ceea ce înseamnă că domnul antrenor Sandu Kalanyos are încredere în mine și în ceea ce fac. Aceste jocuri înseamnă foarte mult pentru mine deoarece câștig experientă, mă ajută să îmi îmbunătățesc calitătile și mă motivează foarte mult. Fotbalul în familia noastră este ca o Religie, pe care o respectăm începand de la părinți, până la mezinul familiei, adică eu. Chiar pot spune, că la noi în familie fotbalul se mănâncă pe pâine. De foarte multe ori s-a întamplat să absentăm de la anumite evenimente importante pentru a ajunge la meciurile de fotbal ale echipei noastre și s-au făcut multe alte sacrificii tot pentru a clasa fotbalul pe primul loc”, a mai adăugat Denis Hulea.

Pe lângă echipe Viitorul Sântimbru, care a devenit mândria familiei Hulea, Denis ocupă acum un loc important în acest sector, acesta fiind încurajat de cei apropiați să continue în fenomen. Mai mult, Denis este un junior de perspectivă, cu reale calități și cu un carcater care îl poate ajuta mult în lumea fotbalului, în special în cel județean.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.