CIL Blaj-Industria Galda de Jos amical22Întrunit în regim de urgență, pentru a soluționa un caz, luni, Comitetul Executiv al AJF Alba a decis în unanimitate, ca etapele a 13-a și a 14-a din campionatul juniorilor A1 să fie amânate. Programate inițial să se desfășoare în acest sfârșit de an, etapele au fost anulate datorită vremii nevaforabile, pentru desfășurarea în bune condiții a partidelor.


Într-un final, iarna și-a intrat în drepturi, iar zăpada care a căzut în cursul zilei de luni, a pus pe ”jar” Comisia de Competiții din cadrul AJF Alba. Astfel că s-a procedat la întrunirea de urgență a Comitetului Executiv, for care decide în astfel de situații. Etapele a 13-a și a 14-a au fost inițial programate să se desfășoare în acest sfârșit de an, respectiv marți și duminică, dar datorită condițiilor meteorologice, inerente lunilor de iarnă, acestea au fost amânate pentru luna martie a anului viitor.


Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În urma acestei decizii, campioana de toamnă din prima serie rămâne CS Zlatna, care a acumulat 29 de puncte, cu patru puncte mai multe decât urmăritoarea Energia Săsciori, în timp ce în seria a doua, CSȘ Blaj rămâne pe primul loc cu 31 de puncte,cu șapte mai multe decât locul al doilea ocupat de Olimpia Aiud.

sursa foto: saceleanul.ro

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.