Performanta Ighiu-Metalurgistul Cugir79Cea de a 12-a etapă din cadrul Ligii a 3-a, Seria a 4-a, a programat derby-ul județului Alba dintre nou promovata Performanța Ighiu și Cugir. Deși plecau cu șansa a doua, elevii lui Adorian Himcinschi au dat dovadă de mai multă dăruire și au fost mai motivați, motiv pentru care s-au impus la finalul jocului cu scorul de 2-0 după golurile marcate de Rareș Moga și Romică David în minutele 20 și 35 ale primei reprize.

Pe o vreme superbă și într-o atmosferă plăcută pe Stadionul ”Cetate” din Alba Iulia, a avut loc primul derby județean al sezonului, dintre Performanța Ighiu și Cugir. În mod normal elevii lui Călin Moldovan porneau cu prima șansă după ultimele rezultate înregistrate, valoarea lotului, dar și experiența jucătorilor. Ighiul nu a lăsat steagul jos și s-a luat la trântă cu una dintre cele mai bune formații ale seriei, dominând pe alocuri începutul de meci.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Motoreta” Rareș Moga

Majoritatea baloanelor jucate de Ighiu ajungeau pe la Rareș Moga, fotbalist care posedă o tehnică excelentă în regim de viteză, iar nu puține au fost situațiile în care mijlocașul Performanta Ighiu-Metalurgistul Cugir55Performanței a destabilizat defensiva adversă.

Unele persoane îl comparau pe micuțul mijlocaș cu Adi Popa de la Steaua, ambii fotbaliști bazându-se pe tehnică și pe viteză. Moga a devenit erou al partidei după ce a deschis scorul în minutul 20 la capătul unei acțiuni pe care a dezvoltat-o singur, păstrându-și calmul între Piko și Goșa și finalizând cu sânge rece din colțul careului mic în stânga lui Tiut.

Tot Moga a conlucrat cu colegii săi și la faza celui de-al doilea gol marcat de Romică David în minutul 34, semn că fotul unirist s-a simțit excelent în această zi pe Stadionul ”Cetate” și a jucat la potențial maxim în fața echipei în a cărei curte s-a aflat cu puțin timp în urmă.

Joc slab – mijloc betonat

Dacă ar fi să tratăm jocul din punct de vedere ofensiv, acesta a fost unul slab, ocaziile la cele două porți lipsind cu desăvârșire. De altfel Performanța Ighiu nu a mai tras la poartă în afara Performanta Ighiu-Metalurgistul Cugir46celor două goluri, situațiile mai periculoase venind în urma centrărilor.

Nici Cugirul nu a excelat în atac. Cîrstean s-a luptat mult cu Potopea și Turuș, însă fără sorți de izbândă, iar situațiile în care cugirenii au scăpat perpendicular spre poarta lui Bodea au fost rare. Cu toate acestea, ”Beto” Bodea a avut 3 intervenții salutare, două în prima repriză, iar una pe final de meci, când a scos cu un reflex miraculos șutul lui Chelaru.

Cea mai bună apărare a învins cel mai bun atac

Un proverb vechi spune că ”cea mai bună apărare este atacul”, iar Adorian Himcinschi a speculat la maximum aceste cuvinte, betonându-și defensiva cu experimentații potopea și Turuș pe centru, iar pe benzi cu juniorii Rodean și Cornea și jucând foarte mult pe contre. Viteza lui Moga și a lui Romică David plus forța lui Silviu Turuș au fost atuurile din atac ale Ighiului, echipă care are cele mai puține goluri primite din serie – 6 la număr. Cugirul avea înainte de această etapă cel mai bun atac cu 24 de goluri marcate, fiind egalați în acest moment de ASU Poli.

Himcinschi: ”Cred că ne-am dorit mai mult victoria”

În sânul echipei Performanța Ighiu s-a simțit dorința arzătoare de a câștiga derby-ul județului. Acest lucru s-a văzut și în comportamentul lui Adorian Himcinschi, tehnicianul stând toată partida în picioare, oferind indicații tot timpul, mult mai multe ca în partidele precedente. Acesta și-a felicitat elevii pentru prestație declarându-se mulțumit de faptul că formația pe care o conduce a ajuns pe podiumul Seriei a 4-a din Liga a 3-a.

Performanta Ighiu-Metalurgistul Cugir88”A fost un joc dificil, însă cred că diferența a făcut-o dorința mai mare din partea noastră de a câștiga. Fotbaliștii mei merită toate felicitările, chiar dacă pentru acest parcurs au contribuit și conducerea și banca tehnică, factori ce trebuie să primească și ei felicitări. Băieții au demonstrat putere de caracter și că au potențial și sperăm la jocuri cât mai bune din partea noastră. Astăzi a fost cel mai bun meci al nostru de pe teren propriu”, a punctat Adorian Himcinschi, antrenor Performanța Ighiu.

Cu această victorie Performanța Ighiu a acumulat 22 de puncte și a urcat pe poziția a 3-a în clasament, detronând Cugirul, care se află la egalitate cu conjudețenii, iar înainte de acest meci erau pe poziția secundă.

Toate fazele importante ale derby-ului Performanța Ighiu – Metalurgistul Cugir le puteți urmări în rezumatul video postat luni, pe Absport.ro

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.