viitorul-santimbru-surianu-sebes23Desfășurată în după masa acestei zile, partida de la Sebeș le-a opus pe liderul Ligii a IV-a, Șurianu și pe ambițioasa echipă din Blaj, CIL. Meciul a fost dominat de către echipa gazdă care s-a și impus cu scorul de 2-1 și astfel își marește ecartul față de locul doi la opt puncte. În urma acestui insucces CIL Blaj se află la trei puncte de top 5. 


Partida desfășurată pe un teren moale, datorită precipitațiilor căzute, a început surprinzător, prin faptul că CIL Blaj a reușit să înscrie și să deschidă scorul în minutul patru prin Moldovan. A urmat apoi o perioadă de cvasi dominare a gazdelor care irosesc ocazii după ocazii. Drăgan a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize. La pauză s-a intrat cu acest rezultat surprinzător.
Ținuți în șah prima repriză, gazdele au reacționat și s-au instalat la cârma meciului în cea de-a doua repriză. Astfel în minutul 54 s-a produs și egalarea, când Drăgan a transformat în gol un penalty. În minutul 71, după un henț în careu, se dictează al doilea penalty. Același Drăgan realizează dubla. Șurianu Sebeș s-a impus greu în față ambițioșilor blăjeni. Scorul final a fost de 2-1.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Iată echipele de start:

 

surianu-sebes-pngȘurianu Sebeș

89
Bănică
15
Neagu
17
Potopea
10
Grozav
2
Iclanzan
14
Marcu
3
Oniche
7
Cristea
1
Muntean
19
Oară
27
Drăgan

Rezerve: 77. Pop, 6. Ludwig, 18. Șuteu, 20. Coltor, 21. Lăcătuș, 16. Trif, 8. Trifa
Antrenori: Manea Mihai și Doru Oancea

cil-blaj-pngCIL Blaj

23
R. Damian
12
Ciugudean
14
Mureșan
2
Borșoi
18
Pintea
3
Ioo
15
Mănășturean
8
Văidean
10
Tudoroiu
11
Comănici
31
Moldovan

Rezerve: 1. Szilaghi, 17. Varga, 9. Bucur, 6. Ursu, 29. Schuster, 20. Manta, 21. Anușca
Antrenor: Boancăș Septimiu


Etapa viitoare liderul va juca la Petrești, într-un meci considerat derby, în timp ce CIL Blaj va juca acasă cu Olimpia Aiud.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

12 COMENTARII

  1. s-a marcat la Arbitri din nou? Ne-am obisnuit cu A.P, omul care recunoaste in vestiar la Daia ca a dat bani la arbitri, dar ce sa faci cand VO-DA si PETROPULOS conduc fotbalul nostru, daca eram de la CIL Blaj retrageam echipa din campionat si tot asa pana juca VODA cu GRECU! RUSINEEE

  2. Nu-mi vine sa cred ca un arbitru de liga a 2 a sa accepte 55 de minute sa fie injurat de toti jucatori echipei gazda si de o parte din oficiali,sa nu ia nici o masura disciplinara iar apoi sa inventeze o lovitura de la 11 m.Nu Voda sau Petropulos sunt vinovati ci doar el ca nu e caracter si face pe el cand trebuie sa arbitreze un joc mai greu in liga a 4 a. Cand auzeam de pe banca gazdelor strigandu-se ia-l din spate credeam ca suntem acum 25-30 de ani in urma.

  3. japca a la Sebes,asta este,CIL nu tinteste promovarea.Dar poate pentru celelalte competitoare,care tintesc primul loc,nu e chiar OK,ca arbitri sa bage cu japca puncte in Sebes.

  4. Măi băieți de la Absport nu știu la ce meci v-ați uitat voi de ați văzut atâtea ocazii, dar sigur nu la meciul dintre Șureanu Sebeș și Cil Blaj. În prima repriză Sebeșul a avut o singură ocazie, iar în repriza a doua trei ocazii. Dar de ce nu spuneți nimic de arbitraj? Câtă carne i-au băgat în gură arbitrului jucătorii de la Sebeș nu mai trebuie să-și cumpere porc de Craciun. Dar aste nu e tot, pentru că le-au dat de mâncare și părințiilor domnului arbitru și tot nu a reacționat. Sergiule, înseamnă că nu îți respecți părinții.
    În ceea ce privește echipa Sebeșului pot să spun doar că jucători mai frustrați, neandertalieni și pomanagii nu am văzut în tot județul. Este, fără îndoială cea mai urâtă echipă din județul Alba. Vai și amar de capul lor că dacă nu vă ajută arbitrii sunt pantaloni rupți în cur. Apropo, Oancea te aștept în Blaj să-ti arăt de la poarta stadionului ce înseamnă “bagă de la spate”.

  5. Domnilor de la Blaj, pentru a putea construi ceva durabil acolo, aveti nevoie si de intelepciune. Aveti nevoie de o mentalitate solida si pentru ca e un sport,va trebui sa invatati sa stiti si sa pierdeti. Va trebui sa cautati scuzele sau limitele in propria gradina si sa incercati sa le rezolvati si nu sa va victimizati. Si nu in ultimul rand, aveti nevoie de conducatori cu capul pe umeri si nu de instigatori.

  6. Domnule Ultras Sebes, vă mulțumim pentru cuvintele pline de întelepciune pe care am avut avut onoarea sa le citim. Sincer vă spun, că daca nu ne-ti fi împărtășit din înțelepiunea dumnevoastră întreg municipiul Blaj ar fi rămas în bezna necunoașterii. În numele tuturor blăjenilor vă mulțumesc că ne-ati luminat cu lumina măreței voastre înțelepciuni. Ce ne-am fi facut fară tine astru radios? Fără incomensurabila ta înțelepciune Scoala Ardeleană nu ar fi existat, Eminescu nu ar mai fi spus “te salut din inimă, mica Romă”, târnavele nu s-ar mai fi vărsat în Mures, florile din Blaj s-ar fi ofilit, păsările nu ar mai fi cântat, iar arbitrii nu ar mai trage cu Sebeșul… (hopa, scuze asta din urma mi-a scăpat din grabă).
    Aveți dreptate mult stimate, apreciate și iubite Ultras Sebeș să ne criticați. Noroc cu Doru Oancea și încă vreo doi trepăduși de pe banca de rezerve, care cu un fair play desăvârțit, au oferit indicații prețioase propriei echipe, de genul: rupe-i, bagă alunecare din spate, omoară-l și bineînțeles că și-au băgat puțulicile în gurița domnului arbitru. Vă dati seama asemenea indicații tehnico-tactice l-ar face invidios și pe Mircea Lucescu. Dar probabil că toate acestea au scăpat înțelepciunii domniei voastre, o tu înțelept nepereche. Încă o dată vă mulțumim domneavoastră geniu între genii că ne-ati luminat calea și ați dat un nou sens vieților noastre. Amin.

    • Inca o data va spun, prieteneste,grija mare la detalii sau va credeti atotstiutori? Nu cred ca e loc de basme si cuvinte ”lingusitoare” atata vreme cat incercati sa faceti acest circ ieftin. Evaluati-va cu atentie gradina si vedeti ca acolo sunt problemele d-voastra si nu in ”ceruri”. Va face atat de penibili chestia asta cu tapul ispasitor in arbitrii din Liga a 4-a. Puteti oricand sa da ti un restart gandirii d-voastra bolsevice, si unei imaginatii pataologice. Trebuie doar sa va doriti. Mult succes în a lectura pe Eminescu, ca la fotbal se pricepe cu siguranta Lucescu.

      • Nu-mi vine să cred, ne onorați iarăși cu izvorul înțelepciunii voastre!!! O, tu, zeu venit din Olimp printre noi, muritorii de rând, cum să facem să ne potolim setea de cunoaștere de la izvorul nesecat al întelepciunii tale? Vă mulțumim Sanctitatea Voastră că vă pierdeți timpul analizând grădina noastră, dar poate ar trebui să vă vedeți, în primul rând, neghina din propria gradină. Vai de mine, ce păcat am comis!!! Iertare preacucernice Ultraș Sebeș, dar din greșală mi-am permis să vă atrag atenția asupra propriei grădini. Netrebnicul de mine. Cum m-am putut îndoi de dumneavoastră, cel perfect, cel puternic, cel fără de prifană? Luminează-ne tu, înger venit din infinit pe noi cei simpli, arată-ne calea spre absolut, îndrumă-ne să atingem perfecțiunea, înțelepciune ta să fie pâinea noastră iar mărinimia care te caracterizează să fie pentru noi apa fără de care nu poți trăi.
        Șalom aleihem.

  7. Jose, du-te tu la biserica, acolo ti-e locul, ca prea le zici ca din strana! Si ia-l cu tine si pe urlatorul ala al vostru, care are ceva cu arbitrii la fiecare meci, viseaza comploturi si scenarii la foc automat, toate, bineinteles, in defavoarea (hai sa ma dau pe mintea ta) neprihanitei, bravei si bilibistrocizantei echipe a Blajului, care a trecut de vreo 3-4 ori centrul terenului in meciul de la Sebes. De ce face acest circ? Nu stim, ori viseaza cu ochii deschisi, ori sunt doar refularile unuia care n-a reusit sa ajunga seful fotbalului judetean (l-a batut un trepadus care, intre noi fie vorba, sta acolo doar pentru a tine locul cald mentorului sau), iar fiu-su (arbitru, deh!) patineaza de ani buni in tot felul de loturi de perspectiva (?!?) dar nu poate sari peste conditia de arbitru modest de judet. Plus ca, in Blaj, cascavalul merge la un alt sport, unde titlul de campioana a Romaniei nu se poate compara niciodata cu un loc caldut in liga a IV-a. Si uite asa, din frustrari se nasc monstri! Pacat!
    P.S. Daca ai fi jucat fotbal vreodata ai fi stiut ca “ia-l de la spate” se striga peste tot, scopul fiind de a verifica daca jucatorul aflat in posesia mingii este informat sau habar n-are ca in spate nu e nimeni si se va face de minune, comitand o “greseala nefortata”. C-asa-i in…tenis 😉

  8. Drept ai grăit domnu Costik, să ști că exact așa o să fac cum ai zis dumnitale. Ce mă faceam eu fără sfatul dumnitale. Domnule, cred că de-aia nici nu mai îmi ouă gainile de vreo 3 zile. Dar acum dacă urmez învățăturile matale sint sigur că o să oua și cocoșul. Dar poate nu ar fi rău să citești ce a scris prima persoana care a postat la articolul acesta. Eu nu știu dacă e adevărat sau ba, dar sunt sigur că dumneata, cel atotștiutor, vei avea un răspuns pertinent. Ne vei bulversa cu cunostințele tale galactice.
    Pace ție cititorule. Namaste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.