Metalurgistul Cugir a reușit în 2016 cea de a 3-a clasare consecutivă pe podiumul Ligii a 3-a, însă a fost foarte aproape de a se desființa în vara acestui an! Oficialii grupării de sub Drăgana au luptat să mențină echipa, au reușit acest lucru, iar la acest an de tranziție, Metalurgistul a încheiat mai mult decât onorabil turul de campionat, în plutonul fruntaș al Seriei a 5-a din Liga a 3-a. Călin Moldovan, antrenorul echipei este de părere că strategia de a lua totul pas cu pas, este cea mai bună în vremurile actuale ale fotbalului românesc!

Metalurgistul Cugir a fost foarte aproape și anul trecut de a-și trece în cont promovarea în Liga a 2-a, însă a pierdut in-extremis lupta cu ASU Poli Timișoara. Cugirenii au terminat campionatul pe poziția a 3-a, la egalitate cu locul secund, coupat de Performanța Ighiu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Călin Moldovan a făcut o retrospectivă a anului 2016, declarându-se mulțumit de ceea ce a realizat pe banca echipei pe care o antrenează.

„Una peste alta, a fost un an bun! În prima parte din 2016 am reușit să fim în lupta pentru primele locuri, terminând așa sezonul trecut, pe poziția a 3-a. Ne-am fi dorit să să promovăm, dar nu am reușit acest lucru, și în acest moment luăm totul pas cu pas, să trecem pete toate provocările și să muncim din ce în ce mai bine. Am avut și neșansă mare în sezonul precedent, pierzând neașteptat puncte, dar și jucători, lucru ce s-a simțit în angrenajul echipei”, a declarat Călin Moldovan, care a făcut referire și la startul sezonului 2016-2017.

„A fost un moment de cumpănă în vară, când din cauza legislației din România, care limitează dezvoltarea și susținerea sportului, echipa a fost pe punctul să dispară! Factorii de decizie, care pun suflet și pe deasupra se si pricep la acest fenomen, au reușit să mențină echipa, să redreseze situația și să luăm totul de la zero. Am reușit să creăm un lot competitiv și până la urmă o echipă care nu s-a făcut de râs. Am făcut propagandă fotbalului din Cugir și județului Alba, atât prin rezultate, cât și prin baza sportivă din oraș, una care se ridică la standarde foarte înalte. Un alt element de propagandă a fost meciul din Cupa României, disputat pe stadionul nostru! La Cugir nu se urmăresc rezultatele de moment, ci să facm totul pas cu pas”, a mai precizat Călin Moldovan.


  • ”Dacă avem sănătate, le facem pe toate”

Călin Moldovan ne-a enumerat și gândurile cu care pornește la drum în noul an.

„În primul rând îmi doresc sănătate! Mie, familiei mele și tuturor până la urmă, pentru că dacă avem sănătate putem să muncim și să adunăm rezultate. Să dea Dumnezeu să ne descurcăm în condițiile foarte grele ale sportului românesc. Îmi doresc să trecem împreună, eu cu întreaga suflare cugireană, prin toate etapele bune și mai puțin bune și să mergem cu bine mai departe!”, a afirmat Călin Moldovan.

De asemenea, antrenorul Cugirului a ținut să transmită tuturor un mesaj de sărbători: „Le urez tuturor sărbători fericite, un an cât mai bun, iar cugirenilor, să fie cât mai aproape de noi, pentru că luptăm cu tot sufletul să nu îi dezamăgim! Nu pot să nu vă mulțumesc vouă, celor de la Absport.ro, că ați contribuit la imaginea bună a echipei noastre”.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.