minifotbal99A trecut mai bine de-o săptămână de când La Boltă a câștigat Supercupa României la minifotbal. Odată încheiată și această ultimă fază, organizată sub egida Federației de Minifotbal din România, o atenție sporită va fi acordată în totalitate campionatelor interne. O nouă etapă, parcă la fel de spectaculoasă, s-a derulat și în săptămâna care tocmai s-a încheiat. Meciurile au fost de-a dreptul antrenante, iar golurile au făcut deliciul spectatorilor, chiar și  rivalitatea a fost una moderată și n-a încălcat regula fair play-ului.


fair-playÎn campionatul Fair Play, M.G. conduce la Liga I, Asociația Eftimie Croitoru la Liga II și FC Flamura la Liga III.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La liga I, M.G. și-a continuat seria victoriilor pe linie și va întâlni în etapa viitoare pe RMC 24. Va fi cu siguranță unul dintre derby-uri, atât prin prisma valorii loturilor, cât și a locurilor din clasament. Ele au rămas singurele echipe fără înfrângere de pănă acum. M.G. câștigă în fața celor de la #Hopa cu 7-2. RMC 24 au învins și ei în cele două jocuri, 7-0 pe Călae FC și 11-1 pe Arena. La Boltă, proaspăt întoarsă de la Supercupă, a jucat luni în compania celor de la Old School Band. Fără a se înregistra vre-o surpriză, La Boltă a câștigat lejer cu scorul de 9-4 și se pergătește de derby-ul cu Lin&Ema. Călae FC vor juca în ultimul meci al etapei a patra cu Old School Band, iar Arena și #Hopa își vor disputa meciul restant din etapa a treia.
La liga a doua, jocurile din etapa a patra au înregistrat următoarele rezultate: Spartanii – Farel 7-0, STH – Chelsea 11-5, Banca Transilvania cu Asociația Eftimie Croitoru 3-7.
La Liga a treia, P.N.G-ul le provoacă prima înfrângere celor de la Agrion Team, scor 8-4. Steaua sparge și ea ghinionul și obține primele trei puncte, după ce i-au învins pe cei de la Amicii. Nemo Expres câștigă și ei întâlnirea cu Titanii, iar FC Drîmbar îi învinge pe cei de la Victoria Cetate.Deseară de la orele 22 se va desfășura restanța dintre FC Flamura și Sporting Mihalț.


La baza Winners Țălnar, Albalactul și Beer Hunters lideri în seriile lor

stema-winnersLa Cupa Firmelor și Instituțiilor, Albalact se află la un meci distanță de a câștiga. Aceștia au profitat de faptul că Star Assembly au fost învinși de Giro cu scorul de 5-4, astfel că ecartul dintre ele s-a mărit la șase puncte. Joi de la orele 21 Albalact vor juca în compania celor de la Winners.  O luptă acerbă în trei se duce pentru ultimul loc de pe podium. Protagoniste sunt: Winners, Rekord și Giro.

În campionatul regulat, Beer Hunters se află la a opta victorie consecutivă și la cinci puncte de urmăritoarea Edromec. Iată rezultatele înregistrate în etapa a opta: Beer Hunters – STH-Baumit 4-2, Sara Gold – Pâclișa City 6-3, Edromec – CTC Alba 7-5 și Real Alba – Sportul Țelna 1-13.  În acest sfârșit de săptămână se vor juca următoarele partide: Pâclișa City cu Beer Hunters, STH-Baumit cu Real Alba, CTC Alba cu Sportul Țelna, Edromec cu Wilo și Joga Bonito cu Sara Gold.


Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.