cupa-lu-cra-finala38Pentru amatorii de minifotbal, un nou sezon stă să înceapă sau se află la primele etape. Liste, transferuri,noi legitimări,copii de buletine,adeverințe medicale, sunt doar câteva dintre documentele necesare pentru înscriere. Echipele care își doresc mai mult în acest an se întăresc considerabil.  Rigorile impuse de Federația de Minifotbal prin regulamente trebuiesc respectate. La fel de stricți și atenți sunt și organizatorii locali. Vor ca totul să iasă perfect pentru a mulțumi clientela. O parte au ales agrementul,cealaltă parte s-au înscris în competiții, parcă dornici de o miză aparte. Singurul câștigator este fenomenul în sine, dar și mișcarea.


  •  Winner ‘s Țălnar la a doua etapă de campionat.
    La baza sportivă Winner ‘s Țălnar se află în derulare două competiții. Este vorba despre cupa firmelor și a instituțiilor, unde primul loc este ocupat, după zece etape, de cei de la Star Assembly Sebeș, la egalitate de puncte cu Albalact, ultimii însă cu un joc mai puțin. Cealaltă competiție, Campionatul Regional Bergenbier,  se află la început,etapa a doua derulându-se la sfârșitul săptămânii trecute.Rezultatele au fost de-a dreptul surprinzătoare, Joga și Sportul Țelna pierzând primele puncte din acest sezon abia început. Beer Hunters bate pe Edromec cu 7-5, în timp ce Wilo se cațără pe prima poziție,la golaveraj, câștigând în fața celor de la Sara Gold tot cu 7-5. Pîclișa City bate pe Sportul Țelna la limită,scor 2-1, iar Real Alba produce prima surpriză majoră câștigând cu 9-8 în fața celor de la Joga Bonito. Cea mai mare diferență de scor a fost la meciul dintre Sth-Baumit și Ctc Alba,scor 6-2. Etapa următoare,a treia, se desfășoară în acest week-end și stabilește următoarele întalniri: Sth-Baumit-Pîclișa City, Sportul Țelna-Joga Bonito, Ctc Alba – Sara Gold, Beer Hunters- Wilo și Real Alba – Edromec.


  • Campionatul Fair Play la debut.
     În celălalt campionat afiliat la Federația Română de Minifotbal, Fair Play, nerăbdarea debutului,dar și aflarea primilor adversari, ating cote maxime. Cele 29 de echipe înscrise au fost îmăparțite în trei ligi, după criteriul valoric. Astfel, liga 1 cuprinde un număr de opt echipe: Lin&ema, La Boltă, Rmc 24 ,M.G., Călae F.C. , Pronostic 1×2, Arena și Old School Band. Liga a doua este formată din 11 echipe: Arnsberg, Absport.ro, S.T.H., Asociația Eftimie Croitoru, Banca Transilvania, Farel, Spartanii, Tulnicului Players, Brigada, Echipa Rachetă și Chelsea. În ultima liga,a 3-a, sunt înscrise urmatoarele echipe: Nemo Expres, F.C. Flamura, Steaua, Sporting Mihalt, Amicii, Victoria Cetate, P.N.G., Agrion Team, Titanii și F.C. Drîmbar. În acest week-end vor porni la drum ligile a doua și a treia, urmând ca săptămâna viitoare sa debuteze și Liga 1.
    Câștigătoarea va participa, în primă fază, la Campionatul Regional și mai apoi,dacă se califică, la Campionatul Național,iar locul doi și câștigătoarea cupei, la Cupa României faza națională.
Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.