foto: ocnamuresonline.ro

Oraşul Ocna Mureş se întoarce după 11 ani în peisajul Ligii a III-a, primul meci din noua aventură a formaţiei locale în eşalonul terţ fiind sâmbătă, de la ora 18.00, pe teren propriu, cu CNS Cetate Deva.

Gruparea pregătită de Ionuţ Pereat şi Ovidiu Maier va avea două meciuri consecutive pe stadionul “Soda” în startul sezonului, următoarea confruntare fiind cu Şoimii Lipova, în runda secundă a campionatului.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Meciul inaugural cu CNS Cetate Deva, echipă la care evoluează o serie de foşti echipieri ai Performanţei Ighiu (Fetiţa, Circov, Romică David şi Boldea), va fi condus la centru de arădeanul Alexandru Gornic. Acesta va fi ajutat la cele două linii de arbitrii asistenţi Ioan Humiţă (Armeniş – Caraş Severin) şi Mădălin Bulgăraşu (Timişoara), observatori fiind delegaţi Mihai Hârlab (Braşov) şi Daniel Cioloboc (Târgu Mureş).

Lotul formaţiei CS Ocna Mureş care se aliniază la startul noului sezon competiţional îi cuprinde pe:

Portari: Eneie Ţiboc, Bogdan Clipici şi Darius Iviniş (CS Zlatna)

Fundaşi: Cătălin Ivaşcu, Viorel Raţiu, Csegoldi Szilard, Zoltan Borşoi (Spotul Petreşti), Marian Gorba, Cristian Ivaşcu, Marian Guţ şi Laurenţiu Şandor (Ardealul Cluj).

Mijlocaşi: Kiss Hunor, Tudor Cristea, Ionuţ Pereat, Alin Gherman, Marcel Domşa, Paul Man, Sergiu Moise, Sebastian Şimandi (Olimpia Aiud), Dan Cimpoeşu (CFR Cluj) şi Ovidiu Maier

Atacanţi: Valentin Drăgan, Mihai Brie şi Neluţu Cociş

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.