2016 a fost un an interesant pentru Unirea Alba Iulia. Noua structură uniristă a ajuns în Liga a 4-a, însă nu a putut lupta pentru promovare, după ce a pierdut o bună parte din fotbaliști, din cauza problemelor financiare. Vara a adus un investitor în curtea clubului fanion, care a înscris echipa în Liga a 3-a, însă s-a făcut nevăzut după un timp. Cu chiu, cu vai conducerea a reușit să încheie turul de campionat și cel mai important – și-a plătit datoriile către jucători, acum dorindu-se o altă eră. 

Unirea Alba Iulia a intrat în 2017 fără datorii, fapt pentru care proiectul ”alb-negru” stă să scrie o altă filă a istorie sportului rege din Alba. Obiectiv primordial pe agenda de zi stă reorganizarea centrului de copii și juniori, principalul izvor de talente al județului.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„2016 a fost cu bune, cu rele! Am început anul rău și pot să spun că am terminat bine. Cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o în 2016 a fost cea financiară. La finalul anului am găsit un om care iubește această echipă și am reușit să ne redresăm din punct de vedere financiar. Sperăm ca în 2017 să putem să începem în forță, să terminăm campionatul Ligii a 3-a în primele 10 echipe, pentru că avem potențial și să ne reorganizăm și să începem să redevenim un centru de copii și juniori foarte puternic, pentru că anul ăsta am cam suferit. În afară de Trofeul ”Gheorghe Ola” am stat slăbuț la nivel nivel de copii și juniori”, a precizat Mihai Dăscălescu.

Problemele financiare par să fie de domeniul trecutului și se dorește păstrarea continuității pe acest palier, fiind încercată inclusiv găsirea unor noi colaboratori.


  • Stabilitatea financiară – rețetă pentru Liga a 2-a!

„Cred că în 2017 vom avea liniște din punct de vedere financiar. Încercăm să mai artagem oameni potenți financiar, firme puternice din județul Alba alături de noi. Vom încerca să obținem bani pe proiecte, pe Legea 350, de la autoritățiile locale și județene. Dacă vor veni lângă noi încă 2-3 oameni cred că din sezonul viitor ne vom bate pentru a promova în Liga a 2-a”, a mai precizat Mihai Dăscălescu, președintele Unirii Alba Iulia vobind și despre strategia returului de campionat.

„Ne-am despărțit de câțiva jucători care nu sunt din județul nostru, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru acest club, încercăm în continuare să aducem doi-trei jucători de la noi din județ, cu experiență la nivel înalt și sperăm ca în 2017 să obținem mai multe victorii pe teren propriu, pentru că aici am suferit mult. Gazonul de pe ”Cetate” nu ne permite să ne gândim acum la o revenire, însă în funcție de starea acestuia vom vedea dacă se poate acest lucru”, a mai adăugat Mihai Dăscălescu.

Totodată, cel care se află în club de o bună perioadă de timp și cel care dorește să readucă Unirea Alba Iulia în atenția fotbalului românesc a vorbit și despre dorințele noului an.

„Sperăm la un an mai bun! În 2014 am pornit la drum cu acest nou proiect și am evoluat în toate eșaloanele. În acest an trebuie să ne obișnuim în Liga a 3-a, iar din sezonul următor să ne putem bate la promovare în Liga a 2-a. Eu cred că orașul și județul pot susține o echipă de Liga a 2-a”, a conchis Mihai Dăscălescu.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

6 COMENTARII

  1. Asta viseaza deja 😂😂😂 nu stiu cum mai poate sa tot minta copii 😂😂 pana acuma veneau banii de pe stanciu si acuma vin banii de la primarie 😂😂 ce om mincinos doamne

  2. sebesu intra in faliment nu in liga a 2 a cei mai buni jucatori au plecat de la unirea cele mai mari performante sau facut la unirea asa ca stati linistiti ca unirea o sa fie acolo unde e locu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.