Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a respins recurusul făcut de Performanța Ighiu la decizia CNSL în cazul Keita, iar acum, dosarul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină, care va da un verdict. S-a hotărat deja că senegalezul a fost legitimat neregulamentar, însă, federalii vor fi nevoiți să afle dacă invaliditate legitimării jucătorului de culoare a fost sau nu de rea credință! 

Iată decizia Comisiei de Recurs din cadrul FRF:

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată, raportat la cadrul procesual. Respinge recursul declarat de ACS Performanţa Ighiu împotriva Hotărârii nr. 334 din 02.02.2017 pronunțate de CNSL a FRF, în contradictoriu cu CS Național Sebiș ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”, se arată în comunicat.

Iată și poziția finanțatorului Armando Popescu:

„Nu pot să comentez decizia lor! Din punctul meu de vedere este un lanț de nereguli, inclusiv din punct de vedere federativ. Așteptăm să se pronunțe comisia, așteptăm sanțiunea și apoi vedem cum vom acționa. La nivel federativ lucrurile sunt simple. S-a făcut o contestație după meci, care nu a fost regulamentară conform ROAF-ului. S-a făcut dintr-un caz care trebuia respins din start, un alt caz!”, a declarat Armando Popescu, finanțatoul echipei.

Faputl că a existat precedent în astfel de cazuri, inclusiv în Liga 1, la Concordia Chiajna, poate aduce un verdict favorbil Performanței Ighiu, formație care poate ajunge și în situația în care să piardă toate punctele. Acest lucru va fi aflat în zilele următoare, când Comisia de Disciplină va da un verdict final.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.