În ultima etapă din eșalonul superior al fobalului județean, campioana Ligii a 4-a, Mureșul Vințu de Jos a primit o replică palidă, a suferindei Rapid CFR Teiuș, prilej cu care Dan Mănăilă, antrenorul liderului a folosit mai mulți jucători care nu a uevoluat de-a lungul returului, precum și fotbaliști care figurau doar cu legitimația la clubul din Vinț. Cu toate astea, echipa creionată de Mănăilă a făcut un meci foarte bun și s-a impus cu 8-2 (5-1), păstrând seria imaculată a clubului alb-albastru, dar bifând și borna de o sută de goluri marcate într-un sezon.
Chiar dacă Teiușul a deschis scorul scorul rapid prin Gergely, Vințu a revenit imediat pe tabelă și până la finalul primei părți a punctat de 5 ori prin D. Ianc, Apetri, Stelea, Răcătăian și Fleacă.
Imediat după pauză, Stelea a punctat rapid o dublă și a reușit tripla în meci, iar pe final, Iclănzan a marcat primul gol în culorile alb-albastre, a suta reușită a echipei din Vințu de Jos în actualul sezon.
Tabela a fost închisă de Gergely, juniorul teiușan bifând dubla la ultimele secvențe ale partidei.
Vă prezentăm mai jos un amplu rezumat video al partidei: