CSM Lugoj-Performanta Ighiu21Unul dintre cele mai importante transferuri reușite de Performanța Ighiu, portarul Roberto Bodea așteaptă un an 2016 mai bun, atât pe plan profesional cât și personal. Goalkeeper-ul Ighiului vrea să scoată de cele mai puține ori mingea din propria poartă, lucru pe care l-a reușit în turul de campionat și să pună serios umărul la îndeplinirea obiectivelor.

Crescut de UTA Arad, Roberto Bodea s-a acomodat rapid cu fotbalul din Alba și a devenit piesă importantă în angrenajul construit de Adorian Himcinschi la Ighiu. ”Beto” așteptă ca noul an să îi aducă mai multe satisfacții și nu s-a sfiit să precizeze că își dorește să se transfere la o echipă mai puternică.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Vreau să fie un an cât mai bun, atât individual cât și cu echipa, să ne îndeplinim obiectivele, să avem la finalul campionatului cele mai puține goluri primite. Îmi doresc un transfer la un eșalon superior, să fiu sănătos și să am un retur mai bun cap primul. Pe această cale îmi salu colegii, conducerea, antrenorul, pe domnul primar și le urez ”La mulți ani!” și să avem împreună un an nou fericit, iar la final de sezon să ne bucurăm pentru îndeplinirea obiectivelor”, a afirmat Roberto Bodea, portarul Performanței Ighiu.

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.