Performanta Ighiu - Minerul Motru41După o primă repriză slabă cu Minerul Motru, Performanța Ighiu s-a dezlănțuit în a doua parte a meciului și a punctat de 4 ori, toate golurile fiind trecute în dreptul lui Romică David. Atacantul Ighiului a fost servit excelent de colegi, acesta punctând în minutele 47, 80, 88 și 89, mai ratând o mare ocazie în prelungirile partidei. Vârful Performanței a ajuns la 17 goluri marcate în actualul sezon, însă rămâne modest și precizează că ”victoria echipei contează mai mult decât reușitele mele”.

Cu toate că oaspeții de la Motru au venit cu o formație decimată după problemele financiare pe care le întâmpină, fotbaliștii Minerului s-au apărat bine în prima repriză și poarta lor a rămas intactă. În a 2-a repriză jocul și-a urmat cursul firesc, iar la prima acțiune închegată, Fetița i-a pasat lui Romică David, iar golgheterul Ighiului a tras tare sub bară pentru 1-0.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

S-a făcut 2-0 abia în min. 80, când Oara l-a deschis din nou pe David în aceeași poziție ca la primul gol, iar de această dată atacantul Performanței a tras sec în dreapta portarului, care a rămas fără replică.

Romică David a reușit hattrick-ul în min. 88, când Bărculeț a scăpat singur cu Gorun, însă l-a așteptat pe colegul său și i-a pasat decisiv, dând dovadă de mult altruism. La un minut distanță David a reușit ”careul”, scăpat din nou singur printre fundașii adversi, a finalizat cu un șut la colțul scurt și a închis tabela.

Sunt foarte fericit după acest meci. Nici nu m-aș fi gândit după prima repriză că se poate întâmpla asta, dar în a doua parte totul a mers așa cum trebuie și după primul gol au venit și celelalte. Dedic golruile familiei mele și colegilor. Mă simt bine, nu contează atât de mult că e umarchez. Acesta este doar un obiectiv personal și cel mai important e că echipa câștigă și trebuie să ne îndeplinim obiectivul. În viitorul apropiat îmi doresc promovarea și de ce nu, să ajung golgeter în această serie”, a declarat Romică David.

Romică David a marcat 6 goluri în returul de campionat, punctând în fiecare etapă cu excepția debutului de la Pandurii Târgu Jiu 2, când a fost rezervă și a intrat pe parcurs. În următoarea etapă Performanța Ighiu va primi vizita formației CS Ineu, în tur elevii lui Himicnschi impunându-se cu 4-0, cu o dublă a lui David, și câte un gol pentru frații Ovidiu și Silviu Turuș.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.